Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noi reglementări privind procedurile la depistarea cazurilor suspecte de COVID-19 la sporturile de echipă în aer liber, publicate în Monitorul Oficial

Noi reglementări privind procedurile la depistarea cazurilor suspecte de COVID-19 la sporturile de echipă în aer liber, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 24 august 2020  

În Monitorul Oficial nr. 768 din 21 august 2020 a fost publicat Ordinul comun nr. 978/1.442/2020 al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății nr. 780/1.432/2020 pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber de către sportivii de performanță, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării de către sportivii profesioniști, sportivii de performanță și/sau legitimați a activităților sportive în spații închise, respectiv în vederea desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic.

Potrivit actului normativ, în cazul sporturilor de echipă în aer liber practicate de sportivii de performanţă, procedurile în cazul depistării unuia sau mai multor cazuri suspecte de COVID-19 vor fi următoarele:

Se va amenaja la stadion/terenul de joc un spațiu de izolare bine ventilat și care să nu comunice cu alte incinte sau spații definite, pentru cel puțin o persoană cu simptomatologie COVID-19. Utilitatea este aceea de a izola de persoanele prezente în zonele 1 și 2 orice persoană care prezintă simptome până la un consult de specialitate/testare/evacuare. Se anunță imediat eventualul caz suspect către personalul medical aflat la stadion/terenul de joc, precum și direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București și serviciul de urgențe 112. Această încăpere este folosită doar pentru o astfel de situație;

În cazul în care, în urma testărilor programate în cadrul calendarului stabilit, se descoperă unul sau mai multe cazuri pozitive, se anunță direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București și se urmează indicațiile primite de la aceasta;

Persoanele al căror test este pozitiv se internează pentru 48 de ore pentru evaluarea stării de sănătate și vor fi retestate în ziua a 7-a de la primul rezultat pozitiv. În cazul în care rezultatul retestării este negativ, iar persoanele nu au prezentat simptome, acestea își pot relua activitatea, inclusiv în ceea ce privește participarea la competiții oficiale;

Persoanele al căror test este negativ și care nu au fost identificate drept contacți în urma anchetei epidemiologice își continuă activitatea sportivă;

Contacții persoanelor pozitive, stabiliți ca atare în urma anchetei epidemiologice, vor face un nou test RT-PCR. În cazul în care noul test este negativ, aceștia își vor relua activitatea sportivă, inclusiv în ceea ce privește participarea la competiții oficiale. În cazul în care testul este pozitiv, vor urma procedurile stabilite prin normele sanitare în vigoare;

Dacă persoanele identificate drept contacți nu pot face imediat testul RT-PCR, aceștia vor intra în izolare până la momentul unei noi testări;

Pentru cluburile sau loturile care participă în competiții internaționale și care sunt supuse mai des testărilor, în cazul apariției unui caz pozitiv în zilele a 3-a și a 2-a înaintea jocurilor, respectiva persoană va fi izolată, iar echipa va juca sau, după caz, va face deplasarea pentru joc pe baza testului negativ al celorlalți componenți.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.