Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noi reglementări privind protejarea consumatorilor: Executivul a adoptat o OUG pentru combaterea speculei

Noi reglementări privind protejarea consumatorilor: Executivul a adoptat o OUG pentru combaterea speculei

Telex » Știri 16 iunie 2022  

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanță de urgență privind acțiunile speculative și pentru modificarea și completarea unor acte normative. „Actul normativ completează măsurile adoptate deja, pentru protejarea consumatorilor. ANPC va pune în aplicare dispozițiile prezentei OUG în situația în care faptele incriminate de aceasta vizează în mod direct consumatorul, persoana fizică (business to consumer)”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, noul act normativ are drept scop asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței interne, fiind reglementate aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de prețuri și disfuncționalități evidente ale pieței, în situații excepționale precum: stare de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și stare de război, stare de asediu și stare de urgență, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative.

De asemenea, sunt considerate acțiuni speculative practicarea unor prețuri nejustificat de mari; limitarea, în mod nejustificat, a producției sau a vânzărilor; acumularea de mărfuri de pe piața externă sau internă în scopul creării unui deficit pe piața românească și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod nejustificat.

Astfel, este definită în actul normativ aprobat de guvern noțiunea de risc speculativ vizând acele situații în care apar majorări nejustificate de prețuri sau există un dezechilibru major între cerere și ofertă pe piață, identificate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în urma unor evaluări rezultate din controalele efectuate potrivit atribuțiilor sale, precum și de alte autorități sau instituții publice în funcție de aria de competență, din oficiu sau la sesizarea structurilor asociative reprezentative ale mediului de afaceri sau ale consumatorilor. „Mai mult, Guvernul României, prin HG, pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri, va identifica produsele, categoriile de produse sau serviciile esențiale considerate în situații de risc speculativ, va detalia criteriile de evaluare, procedura de analiză, aplicare și colaborare dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală și alte autorități și instituții publice, precum și procedura prin care pot fi consultate structurile asociative reprezentative ale mediului de afaceri sau ale consumatorilor”, precizează Ministerul Economiei.

De asemenea, proiectul cuprinde și o prevedere conform căreia ANAF va pune la dispoziția ANPC și CC, cu celeritate, toate datele solicitate cu privire la întreprinderile care desfășoară activitate pe teritoriul României, pe care le are la dispoziție sau pe care le-a obținut în urma controalelor efectuate în vederea aplicării prezentei OUG sau a celor efectuate potrivit atribuțiilor sale prevăzute în Codul de procedură fiscală, mecanismul de colaborare urmând a fi detaliat prin protocol care va prevedea modalitatea de schimb obligatoriu de date și interoperabilitatea cu bazele de date ale ANAF și respectarea principiilor protecției datelor cu caracter personal.

UPDATE: OUG nr. 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 601 din 20 iunie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.