Noi reglementări referitoare la faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor
Telex » Știri 29 decembrie 2022
Executivul a adoptat o Hotărâre privind actualizarea anexei la HG nr. 1000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, pe baza modificărilor legislative intervenite după anul 2015 - Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea contabilității nr. 82/1991, Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea OUG nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, modificările au în vedere îmbunătățirea comportamentului fiscal al contribuabililor și creșterea conformării voluntare, și, totodată, stabilirea unui cadru unitar și coerent de organizare care să permită orientarea activităților specifice de prevenire și combatere a evaziunii fiscale către contribuabilii cu risc fiscal ridicat, precum și de furnizare a informațiilor fiscale necesare evidențierii modului de respectare a disciplinei fiscale, contabile, vamale și financiare de către contribuabili.
Prin această modificare se are în vedere consolidarea mediului concurențial corect și reducerea drastică a concurenței neloiale generate de la agenții economici care se sustrag de la îndeplinirea sarcinilor fiscale.
(CECCAR Business Magazine a prezentat pe larg prevederile incluse în noul act normativ aici)
Update: HG nr. 1.568/2022 pentru modificarea anexei la HG nr. 1.000/2015 privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.279 din 30 decembrie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial