Noi reglementări referitoare la scutirea de TVA pentru o serie de operațiuni

Noi reglementări referitoare la scutirea de TVA pentru o serie de operațiuni

Telex » Știri astăzi, 10:11  

În Monitorul Oficial nr. 1270 din 17 decembrie 2024 a fost publicată Legea nr. 313/2024 privind aprobarea OUG nr. 78/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, act normativ care prevede, între altele, că pentru proiectele finanțate din fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cărora li se aplică scheme de ajutor de stat, beneficiarii finanțării pot opta pentru aplicarea metodei de amortizare accelerată specifică, potrivit prevederilor OUG nr.78/2024. Prin derogare de la prevederile OG nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, instituțiile publice pot opta pentru aplicarea metodei de amortizare accelerată specifică.

În sensul prezentei OUG, prin amortizare accelerată specifică proiectelor se înțelege posibilitatea recuperării valorii de intrare în patrimoniu a activelor imobilizate utilizate în cadrul unui contract de finanțare, în limita unui procent cuprins între 50% și 75% din valoarea de intrare în patrimoniu a acestora, în primul an de funcționare a activelor de natura clădirilor, echipamentelor, utilajelor și altor active similare rezultate din implementarea proiectelor, restul de valoare urmând a fi recuperat liniar pe durata rămasă până la sfârșitul duratei de utilizare a activelor imobilizate prevăzute conform cataloagelor tehnice în vigoare. Procentul din valoarea de intrare menționat se stabilește prin decizie a conducătorului unității beneficiare a finanțării.

Coordonatorii de reformă și/sau investiții vor lua în considerare eligibilitatea cheltuielilor cu amortizarea accelerată specifică și vor efectua, după caz, regularizarea valorii cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii proiectelor care optează pentru metoda de amortizare accelerată specifică. (10) Coordonatorii de reformă și/sau investiții care operează cu proiecte prevăzute la alin. (1) și (2), la autorizarea cheltuielilor vor lua în considerare eligibilitatea cheltuielilor cu amortizarea accelerată specifică, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.»”

Noul act normativ include prevederi referitoare la scutirea de TVA pentru o serie de operațiuni. Astfel, potrivit noii legi, se restituie TVA, inclusiv pentru operațiunile pentru care exigibilitatea TVA a intervenit și înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor art. 294 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru achizițiile de bunuri/servicii prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a)—b1) din Legea nr. 227/2015, efectuate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi de către entitățile nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF în baza prevederilor art. 25 alin. (41) din Legea nr. 227/2015, precum și de societățile deținute integral de acestea.

Sunt eligibile pentru restituirea TVA: a) achizițiile de servicii și/sau de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) și a1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (respectiv: ● serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unități spitalicești, prestate către entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de A.N.A.F. în baza prevederilor art. 25 alin. (41), dacă serviciile achiziționate de către entitățile nonprofit sunt puse gratuit la dispoziția unităților spitalicești din rețeaua publică de stat sau sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitățile nonprofit; ● serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unități spitalicești, prestate către societăți deținute integral de entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF în baza prevederilor art. 25 alin. (41), dacă serviciile achiziționate de către aceste societăți sunt puse gratuit la dispoziția unităților spitalicești din rețeaua publică de stat sau sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de către aceste societăți. Scutirea de TVA pentru serviciile destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de către societățile deținute integral de entități nonprofit înscrise în Registrul public organizat de ANAF în baza prevederilor art. 25 alin. (41) se aplică dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să nu își schimbe destinația de unități spitalicești, să nu fie înstrăinate, iar pe toată durata de funcționare să presteze servicii medicale gratuit sau decontate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără perceperea de taxe hoteliere/de altă natură), în măsura în care se face dovada că: sunt aferente unor lucrări în curs de execuție de natura investițiilor la unități spitalicești la data intrării în vigoare a prezentei legi. Restituirea TVA este permisă numai pentru achizițiile a căror exigibilitate a intervenit într-un termen de cel mult 5 ani înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi; sunt aferente unor lucrări a căror recepție la terminarea lucrărilor a avut loc cu cel mult 2 ani înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi; restituirea TVA este permisă numai pentru achizițiile a căror exigibilitate a intervenit într-un termen de cel mult 3 ani înainte de data recepției la terminarea lucrărilor; b) achizițiile de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. b) și b1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, a căror exigibilitate a intervenit, similar lucrărilor, în termenele prevăzute la lit. a).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.