Noi reguli pentru înregistrarea nașterii copilului
Numărul 33, 15-21 noiembrie 2016 » Curier legislativ
Hotărârea Guvernului nr. 801/2016 pentru stabilirea procedurilor de colectare și ștergere a datelor persoanelor cu identitate declarată, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă și evidența persoanelor a fost publicată recent în Monitorul Oficial (nr. 883/03.11.2016). Actul normativ a fost adoptat de Executiv la sfârșitul lunii octombrie și stabilește noi măsuri pentru simplificarea procedurii de înregistrare a nașterii, informează un comunicat emis de Guvern.
Potrivit sursei citate, prin actul normativ se reduc costurile aferente procedurii amintite, în sensul că se elimină prevederile referitoare la parcurgerea unor proceduri în instanță, pentru înregistrarea tardivă a nașterii, și efectuarea unei expertize medico-legale, dacă există un certificat medical constatator al nașterii.
De asemenea, HG nr. 801/2016 modifică și completează unele acte normative, astfel încât să poată fi aplicate unitar reglementările în domeniul stării civile și evidența persoanelor prevăzute în OUG nr. 33/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind actele de stare civilă și actele de identitate ale cetățenilor români, aprobată de Guvern în luna iunie a acestui an.
Simplificarea procedurilor pentru stabilirea identității vizează interesul copilului, în sensul asigurării accesului la serviciile medicale, de învățământ și protecție socială, se mai menționează în documentul citat.
Ca element de noutate, înregistrarea nașterii se poate face în termen de 30 de zile de la data nașterii copilului, față de 15 zile cât se prevedea anterior adoptării OUG nr. 33/2016. Astfel, părinții și autoritățile statului vor avea posibilitatea ca prin parcurgerea unor proceduri administrative să clarifice toate aspectele care interesează la înregistrarea evenimentului de stare civilă, în principal, cele legate de identitatea mamei.
Prin modificările aduse de actul normativ se stabilește că, în termen de 30 de zile, persoana care declară nașterea copilului nu mai trebuie să obțină o aprobare suplimentară în acest sens sau să prezinte documente care să justifice declararea nașterii peste termenul stabilit de lege. Până acum, dacă înregistrarea copilului se realiza după 15 zile de la naștere, era necesar să se prezinte o cerere scrisă, motivată, însoțită de documente care să justifice depășirea termenului legal, iar înregistrarea nașterii se făcea numai cu aprobarea primarului.
De asemenea, în cazul în care mama nu deține un act de identitate, din diferite motive (nu s-a eliberat, l-a pierdut sau a fost distrus), dar figurează în evidențele de stare civilă, la solicitarea unității sanitare, polițistul desemnat va face verificări specifice pentru identificarea mamei, iar documentul privind rezultatul verificărilor va sta la baza stabilirii identității mamei care a născut.
Dacă mama nu a fost înregistrată în evidențele de stare civilă și, implicit, nu a deținut niciodată un certificat de naștere, se va întocmi un proces-verbal privind identitatea declarată de mamă, semnat de reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, de reprezentantul poliției și de cel al unității sanitare.
Serviciile de stare civilă vor întocmi actul de naștere al copilului cu numele de familie și prenumele declarate de mamă urmând ca, după clarificarea stării civile a mamei, să se procedeze la efectuarea unor noi mențiuni privind înregistrarea acesteia pe documentele care-l privesc pe copil.
HG nr. 801/2016 stabilește că înregistrarea nașterii se va putea realiza, ca situație de excepție, și după termenul de 30 de zile, însă doar prin parcurgerea unor proceduri administrative. Prin transferul competenței de la instanțele judecătorești către primar în ceea ce privește înregistrarea tardivă a nașterii (peste termenul de 30 de zile) se reduce termenul de soluționare a cererii de înregistrare a nașterii și se elimină taxele percepute. Se asigură astfel condițiile pentru înregistrarea nașterii într-un termen cât mai scurt (de la circa 2 ani la maximum 90 de zile de la data depunerii cererii).
Un alt element de noutate introdus de actul normativ vizează procedura de eliberare a unui nou act de identitate persoanelor internate într-o instituție sanitară. Potrivit noilor reglementări, cererea pentru eliberarea unui nou act de identitate se soluționează de serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială funcționează instituția sanitară. Preluarea cererii, a documentelor necesare și a imaginii persoanei care solicită eliberarea actului de identitate se realizează la sediul instituției sanitare.
Pentru persoanele fizice internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative, se eliberează actele de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședința la adresa instituției sau a centrului respectiv, în funcție de solicitarea persoanei în cauză ori a reprezentantului său legal.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial