Noi reguli privind accesul spectatorilor la evenimentele sportive, atât în spații deschise, cât și în spații închise
Telex » Știri 17 iunie 2021
În Monitorul Oficial nr. 603 din 17 iunie 2021 a fost publicat Ordinul comun nr. 395/930/2021 al ministrului Tineretului și Sportului și al ministrului Sănătății privind modificarea anexei nr. 7 la Ordinul ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății nr. 310/708/2021 pentru aprobarea regulamentelor privind condițiile necesar a fi respectate pentru accesul în bazele sportive, în vederea practicării sporturilor individuale în aer liber, pentru practicarea sporturilor de echipă în aer liber, pentru reluarea activității de natație în bazinele acoperite și în aer liber din România, în vederea desfășurării activităților sportive în spații închise, desfășurării activităților de pregătire fizică în săli de fitness și aerobic, respectiv accesul spectatorilor la evenimentele sportive.
Regulamentul stabilește criteriile care trebuie îndeplinite pentru accesul spectatorilor la evenimentele sportive, atât în spații deschise, cât și în spații închise.
Astfel, în ceea ce privește regulile privind organizarea evenimentelor sportive în aer liber, actul normativ prevede că pot participa ca spectatori la astfel de manifestări persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Potrivit noului Ordin, toate porțile de acces în interiorul arenei sportive trebuie să fie deschise. Organizatorii vor comunica spectatorilor orele recomandate pentru sosirea la eveniment, precum și poarta de acces recomandată, pentru a minimiza riscul de creare a aglomerației în aceste puncte. De asemenea vor exista marcaje care să ajute persoanele să păstreze distanța de siguranță de minimum 1,5 metri.
Accesul în incintă nu va fi permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât, dificultate în respirație. Persoanelor care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome li se va recomanda să contacteze medicul de familie. Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și/sau genți. Dacă este necesar, verificarea corporală va fi efectuată de stewarzi folosind măști de protecție, mănuși de unică folosință; mănușile se vor schimba/dezinfecta la fiecare control corporal sau se va recurge la autoverificare.
În privința regulilor privind organizarea evenimentelor sportive în spații închise, se menționează că pot participa ca spectatori la astfel de manifestări persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Toate porțile de acces în interiorul arenei sportive vor fi deschise. Organizatorii vor comunica spectatorilor orele recomandate pentru sosirea la eveniment, precum și poarta de acces recomandată, pentru a minimiza riscul de creare a aglomerației în aceste puncte. De asemenea vor exista marcaje care să ajute persoanele să păstreze distanța de siguranță de minimum 1,5 metri. Accesul în incintă va fi permis în urma triajului observațional. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C se repetă termometrizarea după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menține, persoana în cauză va fi izolată de restul grupului și i se va recomanda să contacteze autoritățile sanitare. Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și/sau genți. Dacă este necesar, verificarea corporală va fi efectuată de stewarzi folosind măști de protecție, mănuși de unică folosință; mănușile se vor schimba/dezinfecta la fiecare control corporal sau se va recurge la autoverificare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile