Noile reglementări privind organizarea și funcționarea MF și ANAF, publicate în Monitorul Oficial; în cadrul ANAF se va înființa Școala de fiscalitate
Numărul 7, 23 feb. - 1 mar. 2022 » Curier legislativ
În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi înființată Școala de fiscalitate, o nouă structură care va funcționa la nivel de direcție. Prevederea este inclusă în HG nr. 238/2022 pentru modificarea și completarea HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 18 februarie 2022.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor precizează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că demersul are la bază necesitatea perfecționării continue a angajaților în vederea îndeplinirii obiectivelor ANAF. În acest context – precizează inițiatorii actului normativ – „s-a identificat necesitatea înființării unei structuri de pregătire profesională în domeniul fiscal sau, altfel spus, o școală de fiscalitate. Solicitarea este justificată, pe de o parte, prin nevoia de asigurare a formatorilor specializați în domeniul fiscal, în arii de competență de strictă specialitate a personalului, pentru care nu s-au identificat formatori interni specializați în cadrul ANAF și, pe de altă parte, de nevoia de perfecționare profesională atât a personalului de conducere, cât și a celui de execuție într-un cadru dedicat și un mediu adaptat nevoilor specifice în continuă creștere de formare profesională și obiectivelor strategice asumate de agenție. Cea mai importantă cale de a reforma ANAF este formarea și perfecționarea personalului, dar, pentru aceasta, este nevoie, în primul rând, de formatori foarte bine pregătiți, care să își desfășoare activitatea într-un mediu corespunzător învățării. În prezent, activitatea de formare profesională la nivelul ANAF se realizează prin Serviciul de formare profesională din cadrul Direcției generale de organizare și resurse umane”, se menționează în Nota de fundamentare.
Printre principalele prevederi ale HG nr. 238/2022 (pe care CECCAR Business Magazine le-a prezentat, pe larg, aici), se regăsesc următoarele:
▪ preluarea activității de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal, preluarea posturilor și personalului aferent de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice la Ministerul Finanțelor;
♦ preluarea de către MF de la ANAF a activității privind emiterea soluțiilor fiscale individuale anticipate (SFIA), a posturilor și a personalului aferent acestei activități în cadrul Direcției generale de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile, având în vedere competența direcției generale în domeniul de reglementare a Codului fiscal și expertiza acesteia în elaborarea legislației fiscale, respectiv procedural fiscale, precum și faptul că soluția fiscală individuală anticipată presupune emiterea unui act administrativ fiscal prin care este soluționată cererea contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare, în vederea creșterii eficienței activității de soluționare a SFIA;
♦ stabilirea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor la 2001 posturi exclusiv demnitarii;
♦ reorganizarea Direcției de contabilitate publică din cadrul MF în Direcția generală de contabilitate publică, demersul având la bază necesitatea eficientizării procesului decizional si a derulării activităților interne, precum și prevenirea unor eventuale disfuncționalități sau blocaje la nivelul structurii actuale;
♦ înființarea Serviciului coordonarea și monitorizarea implementării componentei Ministerului Finanțelor din PNRR. Componenta MF din PNRR - Componenta 8 - Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii - cuprinde 5 reforme și 8 investiții, cu un buget total de 371,8 milioane euro;
♦ stabilirea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF și structurile subordonate la 22.244, inclusiv președintele, vicepreședinții și posturile aferente cabinetelor demnitarilor;
♦ înființarea unei noi structuri în cadrul ANAF, respectiv Școala de fiscalitate, care să funcționeze la nivel de direcție. Modificarea se va realiza cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat ANAF și în fondurile alocate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial