Noile reglementări privind scutirea de obligația depunerii la ONRC a declarației anuale privind beneficiarul real, publicate în Monitorul Oficial
Numărul 27-28, 14-27 iulie 2020 » Curier legislativ
Legea nr.108 din 3 iulie 2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 6 iulie 2020.
Actul normativ stabileşte, între altele, că persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali ai societăţilor. Sunt exceptate de la obligația depunerii declarației: a) regiile autonome, companiile și societățile naționale și societățile deținute integral sau majoritar de stat; b) persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când aceștia sunt singurii beneficiari reali. În cazul persoanelor exceptate conform celei de-a doua situaţii, în lipsa depunerii declarației privind beneficiarul real, Oficiul Național al Registrului Comerțului este obligat să completeze din oficiu Registrul beneficiarilor reali ai societăților pe baza documentelor care însoțesc cererea de înmatriculare sau pe baza evidențelor deținute în cazul societăților deja înmatriculate.
De asemenea, conform actului normativ, dacă intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.
Potrivit iniţiatorilor, noul act normativ va conduce la o scădere semnificativă a operaţiunilor birocratice şi a costurilor impuse persoanelor juridice vizate, uşurează procedura de înmatriculare a entităţilor, precum şi derularea afacerilor. Concret, iniţiatorii spun că, astfel, vor fi exceptate de la procedura birocratică menționată 942.003 firme dintr-un total de 978.245 de SRL-uri din România (la data iniţierii proiectului).
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial