MyWIZ, secretul contabililor de succes
Norma ASF privind valabilitatea RCA în format electronic, publicată în Monitorul Oficial

Norma ASF privind valabilitatea RCA în format electronic, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 9 septembrie 2020  

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 819 din 7 septembrie 2020 Norma nr. 36/2020 a  Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru modificarea art. 10 alin. (11) din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din România. După cum am mai informat în CECCAR Business Magazine, iniţiatorii au avut în vedere articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate.

Astfel, potrivit noii reglementări, dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate o constituie: a) poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic; c) informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.