MyWIZ, secretul contabililor de succes
Normele metodologice de aplicare a Programului IMM FACTOR, publicate în Monitorul Oficial

Normele metodologice de aplicare a Programului IMM FACTOR, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 13 aprilie 2021  

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 379 din 12 aprilie 2021 HG nr. 423/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. Prin acest program se pot accesa granturi în limita cumulului rezultat din valoarea integrală a comisionului de risc și a celui de administrare și din valoarea rezultată prin aplicarea unei cote de 50% la valoarea dobânzilor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 800.000 euro per întreprindere. Plafonul total al garanțiilor pentru anul 2021 este de 1 miliard lei, iar Normele metodologice stabilesc costul total al finanțărilor acordate în cadrul Programului, compuse din: a) rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,5 % pe an. Această marjă include dobânda, comisionul de factoring, precum și orice alt comision perceput de finanțator; b) un alt cost îl reprezintă comisionul de risc – comisionul datorat Ministerului Finanțelor de către beneficiarul Programului; c) comisionul de administrare – comisionul datorat FNGCIMM de către beneficiarul Programului pentru întreaga perioadă de valabilitate a garanției.

De asemenea, sunt reglementate activitățile desfășurate de către beneficiari care nu pot fi garantate în cadrul Programului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.