Normele metodologice pentru noua amânare a plății ratelor, publicate în Monitorul Oficial
Numărul 5, 9-15 feb. 2021 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 123 din 5 februarie 2021 a fost publicată HG nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, aprobate prin HG nr. 270/2020. Astfel, potrivit actului normativ, solicitarea de suspendare a obligațiilor de plată poate fi formulată de debitor cel mai târziu până la data de 15 martie 2021, iar creditorul trebuie să comunice debitorului decizia în termen de maximum 15 zile calendaristice, până la data de 31 martie 2021. Modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobării solicitării debitorului, se realizează fără încheierea de acte adiționale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului în termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitării complete.
Actul normativ prevede că persoanele pot beneficia de suspendarea plății obligațiilor rezultate din creditele accesate pe o perioadă de maximum nouă luni, în această perioadă fiind incluse atât moratoriul legislativ implementat anterior, cât și moratoriile non-legislative.
Condițiile necesare pentru a putea solicita suspendarea plății obligațiilor sunt: creditele au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv, creditul nu a ajuns la scadență până la data solicitării formulate de debitor, nu a fost declarată scadența anticipată a creditelor până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv și debitorul nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.
Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului, debitorul ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19. Debitorul, cu excepția persoanelor fizice, trebuie să declare pe propria răspundere diminuarea veniturilor/încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 și faptul că se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.
Pentru debitorii persoane fizice care au contractat credite ipotecare și care au beneficiat de suspendarea obligațiilor de plată în prealabil conform OUG nr.37/2020, dar nu au accesat perioada maximă de suspendare de nouă luni, dobânda eșalonată și garantată de stat inițial este majorată cu dobânda suspendată la plată în baza cadrului legal actual, urmând a fi plătită în 60 de rate lunare egale începând cu luna următoare expirării noii perioade de suspendare a plăților.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, rezultatele implementării acestei facilități vor avea ca efect menținerea în activitate a companiilor, implicit a locurilor de muncă furnizate de acestea pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei COVID-19 și protejarea persoanelor fizice ale căror venituri au fost afectate în această perioadă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial