Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Normele metodologice privind acordarea de vouchere la prima înscriere a copiilor într-un club sportiv, publicate în Monitorul Oficial

Normele metodologice privind acordarea de vouchere la prima înscriere a copiilor într-un club sportiv, publicate în Monitorul Oficial

Telex » Știri 17 septembrie 2020  

Ordinul nr. 1.199/2020 al ministrului Tineretului şi Sportului pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 849 din 16 septembrie 2020. Potrivit actului normativ, beneficiarii de voucher sunt copiii născuți în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care se legitimează pentru prima dată la un club sportiv deținător de certificat de identitate sportivă, în perioada 8 septembrie 2020 – 30 noiembrie 2020, în vederea practicării sportului de performanță.

Voucherul în valoare de 300 lei se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul MTS, și se distribuie de către cluburile sportive beneficiarilor eligibili. Aceştia din urmă, pentru a primi voucherul, trebuie să solicite acordarea acestuia clubului sportiv la care s-au legitimat, începând cu data intrării în vigoare a acestor Norme și până la 30 noiembrie 2020 inclusiv.

Solicitarea acordării voucherului se face în baza unei cereripentru acordarea ajutorului financiar sub formă de voucher, însoțită de: certificat de naștere (original și copie); act de identitate părinte/reprezentant legal (original și copie); legitimație sportivă (original și copie); declarație privind acordul prelucrării datelor cu caracter personal.

Ajutorul financiar sub formă de voucher este neimpozabil și nu se urmărește silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu acest titlu. De asemenea, nu se ia în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale, bazate pe verificarea veniturilor.

Se interzice beneficiarilor de vouchere: solicitarea și/sau primirea unui rest de bani la utilizarea voucherului, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a acestuia; comercializarea voucherelor în schimbul unor sume de bani și/sau altor bunuri și/sau servicii; utilizarea voucherelor în magazine, în locații, în unități de orice fel care nu vând produse și echipamente sportive și nu au afișate la intrare autocolante speciale ale unității emitente; utilizarea voucherelor pentru procurarea altor produse decât achiziționarea de echipament sportiv.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.