Nouă stații de metrou din sectorul 4 vor fi modernizate, în baza unui protocol semnat de primărie, MTI și Metrorex
Telex » Știri 6 septembrie 2022
Nouă stații de metrou din sectorul 4 vor fi modernizate în baza unui protocol semnat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Metrorex și Primăria Sectorului 4, finanțarea lucrărilor urmând să fie asigurată din bugetul local sau din fonduri europene, informează Agerpres. „Prin semnarea acestui protocol vor fi derulate o serie de proiecte pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul a nouă stații de metrou din sectorul 4, care înseamnă acces atât pietonal, cât și rutier. Toate lucrările vor fi făcute de Primăria Sectorului 4”, a afirmat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la semnarea protocolului.
Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a menționat că acesta este al treilea proiect major pe care administrația locală îl derulează împreună cu Metrorex și cu Ministerul Transporturilor, primul fiind stația de metrou Tudor Arghezi, un proiect derulat din bani europeni, prin POIM, iar al doilea extinderea magistralei M2 de metrou până în comuna Berceni.
Dacă proiectul stației de metrou Tudor Arghezi este în grafic din punct de vedere al lucrărilor și spre finalul anului această stație ar trebui să fie finalizată, la cel de-al doilea proiect - extinderea M2 - se lucrează împreună cu JASPERS și cu Deloitte la studiul de prefezabilitate și fezabilitate.
„Proiectul pe care îl semnăm acum este unul extrem de important din două motive: securitatea și siguranța au reprezentat o urgență pentru noi, cei din sectorul 4, atât în privința școlilor, liceelor, grădinițelor, din punct de vedere al infrastructurii. Prin lucrările pe care intenționăm să le derulăm împreună cu Metrorex, dorim să obținem autorizații de securitate la incendiu pentru stațiile de metrou din sectorul 4, care nu au așa ceva. Nu în ultimul rând, așa cum derulăm la Eroii Revoluției lucrările la pasajul subteran, o parte din aceste stații - și vreau să menționez stația de metrou Constantin Brâncoveanu, respectiv stația de metrou Apărătorii Patriei - au nevoie de astfel de pasaje subterane care reduc posibilitatea de accidente, niște intersecții nu aglomerate, ci supraaglomerate. Ca atare, în cursul săptămânii următoare, vom semna proiectele pentru studiile de fezabilitate, respectiv proiectele tehnice pentru aceste două stații de metrou care reprezintă urgență. Urgența, repet, este dată de necesitatea de a avea numărul de guri necesar obținerii autorizației de securitate la incendiu, pe de o parte, și, pe de altă parte, de a decongestiona traficul pietonal din intersecțiile Constantin Brâncoveanu cu Șoseaua Olteniței și, respectiv, stația Apărătorii Patriei”, a explicat primarul.
Potrivit acestuia, în cursul anului următor se va lucra la „regenerarea unei intersecții importante”, și anume Eroii Revoluției, unde „astăzi tot nu facem altceva decât să implementăm un proiect realizat împreună cu Primăria Municipiului București și Metrorex și STB, în care vom aduce traficul pietonal subteran, reușind astfel să realizăm legătura între stațiile STB, respectiv între stațiile de metrou de la Eroii Revoluției”.
La rândul său, directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, a precizat că stația Tudor Arghezi este în fază avansată, iar în luna noiembrie se preconizează începerea probelor tehnologice, care vor dura una sau două luni.
Revenind la proiectul actual, primarul Băluță a precizat că zona ce va fi abordată în regim de urgență cuprinde stația Constantin Brâncoveanu, apoi Apărătorii Patriei și a treia, la care se lucrează deja, Eroii Revoluției: „Zona pe care ne-am propus s-o abordăm în regim de urgență este următoarea: prima stație - Constantin Brâncoveanu, a doua stație - Apărătorii Patriei, a treia la care deja lucrăm este la Eroii Revoluției. La Eroii Revoluției am preluat de la Primăria Municipiului București pasajul. Am încheiat în acest moment prima etapă și anume partea exterioară, redând circulației benzile pe care timp de 4 luni le-am obturat. Începând de astăzi ne-am apucat de lucrat în interiorul obiectivului. Diferența de cost este undeva la 7 milioane de lei dacă nu mă înșel, pentru acest pasaj. De asemenea, întreaga intersecție, împreună cu gurile de metrou, va fi reabilitată. Avem în execuție un studiu de fezabilitate. Mai mult decât atât, a fost efectuată și o expropriere în interiorul acestei intersecții. Este o fostă benzinărie Petrom. În momentul acesta este un magazin în care se vând piese auto, în mijlocul intersecției. Împreună cu Primăria Municipiului București am reușit să facem această expropriere, astfel încât întreaga intersecție, traficul pietonal, accesul la metrou, accesul la stațiile STB va fi până la sfârșitul anului viitor configurat total. În privința stațiilor de metrou Constantin Brâncoveanu și Apărătorii Patriei, în baza acestui protocol vom da comandă câștigătorilor acordului cadru pentru studii de fezabilitate și proiectare pe care sectorul 4 îl are, astfel încât estimăm ca săptămâna viitoare, către sfârșit, să putem să semnăm contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic”.
Edilul a adăugat că după ce vor fi încheiate aceste etape, cu certitudine vor fi identificate sursele de finanțare: „Așteptăm cu nerăbdare să se deschidă exercițiul financiar 2021-2027. Din păcate, astăzi nu este deschis, avem foarte multe axe pe care putem aplica (..) și aici există aceste premise clare de a identifica surse de finanțare pentru aceste proiecte, de aceea, culmea, sunt mult mai atractive pentru finanțare astfel de proiecte. Mai mult decât atât, reprezint o comunitate care timp de 30 de ani a fost uitată din punct de vedere al investițiilor și lipsurile pe care le avem în materia infrastructurii sunt unele majore. De aceea, astăzi, construim pasaje subterane, pasaje supraterane, parcări, îmbunătățim accesul la stațiile de metrou, stațiile STB. Este singura alternativă pe care o avem, aceea de a identifica surse europene de finanțare, pentru că în mod evident la nevoile pe care le avem nu avem cum să suportăm din bugetul local”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice