MyWIZ - Business în cloud
Noul ciclu al semestrului european, lansat de CE: strategie reînnoită de creştere economică, axată pe promovarea unei durabilităţi competitive

Noul ciclu al semestrului european, lansat de CE: strategie reînnoită de creștere economică, axată pe promovarea unei durabilități competitive

Telex » Știri 18 decembrie 2019  

Comisia Europeană (CE) a lansat un nou ciclu al semestrului european, primul din mandatul său, care prezintă o strategie ambiţioasă şi reînnoită de creştere economică, axată pe promovarea unei durabilităţi competitive, pentru o economie aflată în slujba oamenilor şi a planetei, informează un comunicat citat de Agerpres. Strategia anuală de creştere durabilă este concretizarea viziunii prezentate de preşedinta Ursula von der Leyen în Orientările sale politice. Acest document stabileşte strategia UE în materie de politică economică şi de ocupare a forţei de muncă, plasând durabilitatea şi incluziunea socială în centrul procesului de elaborare a politicilor economice ale UE, în conformitate cu priorităţile consacrate în Pactul ecologic european, noua strategie de creştere elaborată de Comisie. Această strategie este menită să asigure faptul că Europa va deţine în continuare cele mai avansate sisteme de protecţie socială din lume, va deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic şi va fi un centru dinamic de inovare şi de spirit antreprenorial competitiv. Strategia va oferi Europei instrumentele necesare pentru a-şi spori nivelul de ambiţie în ceea ce priveşte echitatea socială şi prosperitatea. În sens mai larg, strategia de creştere durabilă va ajuta UE şi statele sale membre să realizeze obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, pe care Comisia le integrează pentru prima dată în semestrul european. „Transformarea profundă a modelului nostru economic este în plină desfăşurare. Schimbările climatice, digitalizarea şi evoluţiile demografice ne obligă să ne adaptăm politica economică, astfel încât Europa să rămână o forţă competitivă pe scena mondială şi să facă acest lucru într-un mod durabil şi echitabil. În acelaşi timp, ţările UE trebuie să îşi consolideze mijloacele de apărare împotriva riscurilor mondiale care se întrevăd. Invit ţările cu marjă de manevră bugetară să stimuleze şi mai mult investiţiile, iar pe cele cu un nivel ridicat de îndatorare să le reducă”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Strategia anuală de creştere durabilă cuprinde patru dimensiuni interconectate şi care se consolidează reciproc (durabilitatea mediului; creşterea productivităţii; echitatea şi stabilitatea macroeconomică), menite să răspundă provocărilor pe termen lung. Aceste dimensiuni ar trebui să ghideze reformele structurale, politicile de ocupare a forţei de muncă, investiţiile şi politicile fiscal-bugetare responsabile din toate statele membre, pentru o economie aflată în slujba oamenilor şi a planetei.

Semestrul european va acorda o atenţie sporită durabilităţii mediului, oferind orientări specifice statelor membre cu privire la domeniile în care reformele structurale şi investiţiile în direcţia unui model economic durabil sunt cele mai necesare. Orientările în materie de politică formulate în cadrul semestrului european vor contribui şi la impulsionarea creşterii productivităţii: acestea vor promova investiţiile şi reformele structurale menite să stimuleze cercetarea şi inovarea, să îmbunătăţească accesul la finanţare, să consolideze funcţionarea pieţelor de produse şi servicii şi să elimine blocajele din mediul de afaceri. Echitatea ar trebui protejată prin punerea în aplicare a unor politici sociale menite să garanteze condiţii de muncă echitabile pentru toţi şi să le permită cetăţenilor să se adapteze la circumstanţele în schimbare într-un moment de transformări importante. Stabilitatea macroeconomică ar trebui menţinută prin respectarea regulilor politicii fiscal-bugetare, utilizând totodată întreaga flexibilitate oferită de acestea, prin remedierea dezechilibrelor şi prin finalizarea uniunii economice şi monetare (UEM) a Europei.

Statele membre ar trebui să ţină seama, în politicile şi strategiile lor naţionale, astfel cum sunt prevăzute în programele lor de stabilitate sau de convergenţă şi în programele lor naţionale de reformă pe care le vor prezenta anul viitor, de priorităţile identificate de Comisie în strategia sa de creştere durabilă. Pe această bază, Comisia va propune recomandări specifice fiecărei ţări, în cadrul pachetului de primăvară al semestrului european. Recomandările specifice fiecărei ţări vor fi adoptate de statele membre în cadrul Consiliului. Prin urmare, statelor membre le revine în ultimă instanţă răspunderea pentru conţinutul şi punerea în aplicare a acestor recomandări.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.