Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 19 octombrie 2021

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 19 octombrie 2021

Numărul 39, 20-26 oct. 2021  »  Direct de la sursă

Oficialii UE și consilierii fiscali discută impozitarea justă

Marți, 12 octombrie, oficialii UE și consilierii fiscali de la nivel european au discutat despre cum pot asigura o redresare stabilă prin intermediul impozitării juste în cadrul unei conferințe organizate de European Tax Adviser Federation (ETAF) în Bruxelles și difuzată online. Având loc la doar câteva zile după acordul OECD privind reforma sistemului internațional de impozitare corporativă, Conferința ETAF a fost un bun prilej pentru vorbitori de a-și împărtăși reacțiile inițiale în ceea ce privește acordul. În timpul dezbaterii, Directorul pentru impozitare directă la Comisia Europeană, Benjamin Angel, a explicat cum intenționează Comisia Europeană să transpună la nivelul UE acordul global privind impozitarea, anunțând că va prezenta, înainte de sfârșitul anului, o propunere pentru o Directivă care să implementeze Pilonul II. Aurore Mons delle Roche, Partener pe probleme fiscale la EY și membră a Consiliului ITAA, a salutat acordul, dar a subliniat că, totodată, acesta vine cu provocări semnificative pentru consilieri fiscali și întreprinderi în termeni de implementare. În timpul dezbaterii, vorbitorii au reacționat și la investigația recentă „Pandora Papers”. Europarlamentarul Paul Tang a declarat că Subcomisia pentru chestiuni fiscale din cadrul Parlamentului European (subcomisia FISC) pe care o prezidează, încă analizează ce acțiuni să întreprindă ca urmare a acestui nou scandal, dar cu siguranță dorește să-i investigheze pe facilitatorii acestuia.

Miniștrii de finanțe G20 susțin acordul global privind impozitarea

Miniștrii de finanțe ai statelor G20 au susținut, miercuri, 13 octombrie, la Washington, acordul politic final la care s-a ajuns săptămâna trecută între 136 de state la nivelul OECD privind o soluție pe doi piloni care să trateze provocările fiscale generate din digitalizarea economiei. Într-o declarație publicată la finalul ședinței, miniștrii fac un apel către Cadrul incluziv OECD/G20 cu privire la BEPS de a elabora regulile modelului și instrumentele multilaterale în conformitate cu calendarul de lucru furnizat în Planul detaliat de implementare, cu scopul de a asigura noile reguli care vor intra în vigoare la nivel global în 2023.

CE încrezătoare cu privire la aprobarea unui impozit minim la nivel UE

În cadrul unui eveniment online organizat de AK Europa, OGB Europa Büro și Observatorul fiscal al UE miercuri, 13 octombrie, Directorul pentru impozitare directă la Comisia Europeană, Benjamin Angel, s-a declarat încrezător că Pilonul II al acordului global privind reformarea regulilor de impozitare corporativă va primi votul unanim de care are nevoie pentru a fi adoptat de statele membre UE și transpus în cadrul Uniunii. Toți membrii Cadrului incluziv al OECD/G20 sunt acum de acord cu acesta, Cipru declarându-și, de asemenea, sprijinul pentru acord. În opinia lui Joachim Englisch, profesor la Universitatea Münster, legislația UE ar trebui să fie îndeajuns de flexibilă și să conțină unele posibilități de refuz, întrucât regula unanimității va face dificilă revizuirea acesteia. Theresa Neef, analist la Observatorul fiscal al UE, a declarat că este important ca legislația UE să rămână flexibilă în ceea ce privește rata minimă de impozitare. Totuși, Benjamin Angel a răspuns că UE își propune să rămână cât mai aproape de acordul OECD. „Acum nu este momentul să fim mult mai ambițioși, să avem o rată diferită sau orice altceva”, a declarat acesta.

CE prezintă recomandările fiscale pentru a diminua impactul creșterii prețurilor la energie

Comisia Europeană a publicat miercuri, 13 octombrie, un set de instrumente pentru a ajuta statele membre UE să atenueze impactul negativ asupra gospodăriilor și întreprinderilor al creșterii prețurilor energiei. Printre alte recomandări, Comisia le sugerează statelor membre să reducă ratele de impozitare pentru populația vulnerabilă, într-o manieră țintită și limitată în timp. Comisia Europeană reamintește că actuala Directivă privind impozitarea energiei le permite statelor membre să acorde scutiri sau să aplice o rată redusă pentru electricitatea, gazul natural, cărbunele și combustibilii fosili utilizați de gospodării. De asemenea, statele membre ar putea să aplice o rată redusă de TVA la produsele energetice atât timp cât respectă valoarea minimă stabilită în Directiva UE privind TVA-ul, a transmis Comisia. De asemenea, aceasta le recomandă statelor membre să analizeze mutarea finanțării schemelor de sprijin privind energia regenerabilă de la taxe către surse care nu țin de factura de electricitate. Acest lucru ar fi avea beneficiul de a ajuta consumatorii vulnerabili cu o parte semnificativă a facturii la energie, conform Comisiei.

Nou studiu al Parlamentului European privind impozitarea fotbalului profesionist în UE

Departamentul tematic pentru politici economice, științifice și privind calitatea vieții din Parlamentul European a publicat recent un nou studiu referitor la impozitarea fotbalului profesionist în UE, comandat de Coordonatorii Subcomisiei FISC. Acest studiu analizează tratamentul fiscal al remunerației jucătorilor profesioniști de fotbal din Belgia, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Portugalia și Spania. În ciuda diferențelor considerabile dintre regimurile fiscale naționale, studiul observă o conștientizare comună a impactului fiscal asupra competitivității ligilor naționale de fotbal. De asemenea, acesta face și unele recomandări cum ar fi introducerea unor reguli de bună guvernanță uniforme și armonizate la standarde înalte pentru agenții de jucători de fotbal și cluburile profesioniste de fotbal printr-un sistem european autorizat, inclusiv unele dispoziții privind spălarea banilor.

Guvernul belgian va reforma regimul fiscal pentru expatriați

Guvernul belgian își va schimba regimul fiscal pentru expatriați ca parte a bugetului său pentru 2022, aprobat marți 12 octombrie. Vechiul regim permitea anumite anulări referitoare la venitul impozabil de care au beneficiat aproximativ 20.000 de expatriați. Potrivit noii propuneri, acele deduceri ar fi înlocuite cu o deducere fixă de 30%, limitată la pragul de 90.000 de euro, aplicată venitului impozabil pentru cheltuieli legate de muncă. Principala schimbare este că această propunere aproape dublează pragul salariului minim anual de la care se poate beneficia de acest regim, de la 40.000 la 75.000 de euro. Obiectivul este limitarea beneficiilor de anulare pentru cei cu venituri mari astfel încât Belgia să nu se afle într-un dezavantaj competitiv comparat cu statele vecine. Expatriații care lucrează la instituțiile europene vor continua să fie exceptați de la plata impozitului pe venit în Belgia, plătind în schimb „o taxă comunitară” între 8 și 45%. De asemenea, reforma va include un provizion care exclude expatriații care trăiesc la 150 de km de granițele Belgiei sau mai aproape. Se estimează că noul regim va aduce la buget o sumă suplimentară de 24,5 milioane de euro anual.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.