Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 29 noiembrie 2021
Numărul 44-45, 24 nov. - 7 dec. 2021 » Direct de la sursă
CE lucrează la implementarea Pilonului II în UE
Comisia Europeană lucrează la propunerea sa cu privire la implementarea acordului global OCDE privind impozitarea minimă efectivă (Pilonul II), a cărei prezentare este preconizată la 22 decembrie 2021. Potrivit unui articol publicat miercuri, 24 noiembrie, în publicația La Libre Belgique, Comisia analizează posibilitatea de a stipula în propunerea sa ca statul în care se află filiala – și nu statul în care se află sediul central, așa cum prevede Acordul OCDE privind impozitarea – să aibă întâietate la profiturile din impozitele percepute sub rata minimă de 15%. Pilonul II al OCDE este proiectat pentru a fi aplicat profiturilor internaționale impozitate sub 15%. Dar scopul Comisiei Europene ar fi de a introduce o rată minimă de impozitare de 15% pentru companiile mari cu o cifră de afaceri consolidată de 750 de milioane de euro în toate statele UE și, astfel, de a impozita toate profiturile naționale la 15%. Justificarea pentru această modificare ar fi faptul că libertatea de stabilire a propriilor rate în cadrul UE împiedică aplicarea regulii OCDE deoarece aceasta ar discrimina între profiturile naționale și cele internaționale, lucru interzis de Tratatele UE.
SUA semnează acorduri de tranziție privind Pilonul I cu India și Turcia
Statele Unite au încheiat acorduri cu Turcia, la 22 noiembrie, și cu India, la 24 noiembrie, cu privire la retragerea impozitelor digitale naționale ale acestora înaintea implementării acordului OCDE privind impozitarea. Statele au convenit asupra acelorași termene care se aplică în baza declarației comune emise în octombrie de Statele Unite, Austria, Franța, Italia, Spania și Regatul Unit al Marii Britanii. Totuși, pentru India, perioada interimară care se va aplica va fi de la 1 aprilie 2022 până la implementarea Pilonului I sau 31 martie 2024 – dată anterioară implementării.
Președinția franceză a Consiliului UE vizează un acord privind CBAM
Franța este hotărâtă să încerce încheierea unui acord în timpul președinției de șase luni a Consiliului UE – începând din ianuarie – cu privire la Mecanismul de ajustare a emisiilor de carbon la graniță (CBAM), a declarat secretarul de stat pentru Europa, Clément Beaune, la un eveniment POLITICO, luni, 22 noiembrie. În această privință, oficialul francez a declarat că ar fi bine ca, în primă fază, să existe un acord la nivelul UE și ca acesta să fie implementat pentru a avea o pârghie de negociere, iar apoi să se deschidă negocierile internaționale cu statele cu viziuni similare. Din partea Parlamentului European, eurodeputatul Mohammed Chahim, care este responsabil de poziția Parlamentului cu privire la propunere, intenționează să-și finalizeze raportul pentru comisia ENVI înainte de Crăciun.
Ecofin: Prezentarea progresului realizat cu privire la aspectele fiscale sub președinția Sloveniei
Consiliul Ecofin va adopta în cadrul ședinței din 7 decembrie raportul obișnuit către Consiliul European cu privire la aspectele fiscale, care prezintă progresul realizat sub președinția Sloveniei a Consiliului UE. Raportul menționează posibile viitoare acorduri cu privire la propunerea de a acorda statelor membre libertatea de a stabili rate reduse, foarte reduse sau zero ale taxei pe valoarea adăugată, precum și referitor la revizuirea Codului de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor. Totuși, acesta nu menționează niciun progres cu privire la propunerea de a transforma Comitetul TVA într-un comitet de comitologie și la Impozitul pe tranzacțiile fiscale (FTT).
Comisia Europeană: Apel către statele membre de a promova o impozitare justă și eficace
Comisia Europeană a publicat miercuri, 24 noiembrie, recomandarea sa pentru zona euro pentru 2022-2023, în cadrul general al Pachetului de toamnă al semestrului european. Aceasta face apel la statele membre pentru a lua măsuri, în mod individual, inclusiv prin implementarea Planurilor lor de redresare și reziliență, și în mod colectiv, în cadrul Eurogrup, pentru a promova politici care tratează planificarea fiscală agresivă, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale cu scopul de a asigura existența unor sisteme fiscale juste și eficace. De asemenea, statele membre din zona euro sunt încurajate să facă demersuri pentru a limita competiția fiscală dăunătoare inclusiv prin implementarea Acordului fiscal OCDE și să promoveze o schimbare de la impozitarea veniturilor salariale către impozite cu un efect mai scăzut de denaturare.
Observatorul fiscal european: UE ar trebui să limiteze regimurile fiscale speciale pentru persoanele cu averi mari
Regimurile fiscale preferențiale pentru persoanele cu averi mari generează o pierdere de venituri de peste 4,5 miliarde de euro pe an pentru UE per ansamblu, estimează Observatorul fiscal UE într-un nou raport privind competiția fiscală din cadrul UE, publicat la 22 noiembrie. Dacă nu este posibilă stabilirea unei reglementări UE pentru a pune capăt acestor regimuri, un alt mod de a stopa acest tip de competiție fiscală ar fi stabilirea unui mecanism unilateral pentru impozitarea temporară a expatriaților care decid să-și mute reședința fiscală în afara unui anumit stat, se menționează în raport. Alte recomandări din partea Observatorului fiscal european se referă la reforma Codului de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor pentru a-l transforma într-un instrument obligatoriu și la implementarea completă a impozitului minim global, cu excluderi minime și deduceri limitate pentru cercetare și dezvoltare.
Eurodeputații fac apel pentru înlăturarea barierelor nejustificate de pe piața unică
Comisia IMCO a Parlamentului European a adoptat joi, 23 noiembrie, un raport cu privire la gestionarea barierelor netarifare și nefiscale de pe piața unică, redactat de eurodeputatul Kosma Złotowski. În raport, eurodeputații fac apel pentru înlăturarea barierelor nejustificate de la nivelul UE și enumeră o parte din acestea, subliniind că implementarea și aplicarea legislației UE, reglementările naționale restrictive, constrângerile teritoriale de aprovizionare, birocrația și suprareglementarea pot avea consecințe negative atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Raportul propune un număr de măsuri, inclusiv transpunerea mai bună și mai uniformă a legislației UE, monitorizarea regulilor naționale, identificarea unui echilibru între barierele justificate și cele nejustificate, asigurarea nivelului corect de armonizare, o aplicare consolidată și o digitalizare mai profundă a serviciilor publice. Raportul va fi supus unui vot în plen în decembrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial