Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 7 noiembrie 2023
Numărul 43, 1-7 nov. 2023 » Direct de la sursă
Miniștrii de finanțe ai UE se întâlnesc la Bruxelles
Miniștrii de finanțe ai UE se vor întâlni joi, 9 noiembrie, la Bruxelles. Aceștia vor discuta cadrul de guvernanță economică și impactul economic al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Contrar a ceea ce s-a prevăzut în programul inițial al președinției spaniole a Consiliului UE, Directiva UNSHELL nu se află pe agenda miniștrilor de finanțe europeni. Singurul dosar fiscal de pe agendă este adoptarea, fără dezbatere, a declarației Consiliului privind soluția pe doi piloni a OCDE, care va pune în evidența necesitatea de a asigura consecvența cu îndrumările administrative ale OCDE la aplicarea Directivei de implementare a Pilonului II. Această declarație ar reprezenta o consecință a preocupărilor specifice invocate de unele state membre despre alinierea Directivei pentru implementarea Pilonului II cu îndrumările administrative ale OCDE. Potrivit raportărilor, o declarație a Comisiei Europene ar fi adăugată la minutele ședinței miniștrilor pentru a prezenta opinia Comisiei potrivit căreia îndrumările administrative ale OCDE sunt compatibile cu directiva UE. Declarația Comisiei ar transmite, de asemenea, că sprijină ambiția de a avea un acord privind Pilonul I în vigoare cât mai curând posibil și ar face apel la statele membre să semneze și să ratifice rapid convenția multilaterală.
Misiunea FISC la Washington
O delegație de eurodeputați ai subcomisiei Parlamentului European pentru chestiuni fiscale (FISC), condusă de eurodeputatul Paul Tang (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Țările de Jos), s-a deplasat la Washington D.C. în perioada 30 octombrie-1 noiembrie. Delegația s-a întâlnit cu reprezentanți ai Departamentului de Trezorerie al SUA, Serviciului de venituri interne, Congresului, Națiunilor Unite, Fondului Monetar Internațional, precum și cu părți interesate din sectorul privat, societatea civilă, experți și jurnaliști. Discuțiile s-au concentrat pe implementarea reformei fiscale pe doi piloni a OCDE, rolul stimulentelor fiscale în Actul privind reducerea inflației, Legea conformității fiscale a conturilor deschise în străinătate (FACTA), schimbul de informații fiscale, impozitarea criptoactivelor și abordarea SUA pentru combaterea evaziunii fiscale. „Subcomisia FISC a transmis clar Congresului SUA că lucrurile sunt deja în mișcare: în contextul în care UE și multe alte țări de la nivel mondial au implementat o rată minimă de impozitare de 15%, Pilonul II va deveni realitate”, a declarat eurodeputatul Paul Tang într-o declarație de presă, după misiunea din Washington. „Delegația a transmis clar că o multitudine de impozite aferente serviciilor digitale (DTS-uri) este mai dăunătoare decât Pilonul I. Da, normele Pilonul I sunt uneori complexe. Dar dacă nu există un cadru comun, se ajunge la o certitudine fiscală redusă și costuri de conformitate mai mari pentru companii”, a adăugat acesta.
Termenul-limită pentru transmiterea comentariilor privind propunerea HOT se extinde până la 21 decembrie
Comisia Europeană a extins până la 21 decembrie 2023 termenul-limită până la care părțile interesate pot transmite comentarii cu privire la propunerea pentru o Directivă care stabilește un Sistem fiscal pentru IMM-uri bazat pe sediul social (HOT). Potrivit propunerii, IMM-urile care operează transfrontalier prin prezențe permanente ar avea posibilitatea de a-și gestiona obligațiile fiscale printr-o singură administrație fiscală, respectiv cea a sediului social, în loc să se conformeze cu dispozițiile mai multor sisteme fiscale. IMM-urile și-ar calcula taxele doar pe baza normelor fiscale ale statului membru în care se află sediul social al companiei. IMM-urile ar completa o declarație fiscală la administrația fiscală a sediului social, care la rândul său ar transmite mai departe declarația altor state membre în care sunt localizate sediile permanente. Termenul-limită pentru transmiterea comentariilor privind propunerea Întreprinderile din Europa: Cadru de impozitare a veniturilor (BEFIT) și propunerea pentru o Directivă privind prețurile de transfer este în prezent stabilit la 29 decembrie, dar este extins în fiecare zi până când textele sunt disponibile în toate limbile UE.
FATF adăugat Bulgaria la lista de jurisdicții aflate sub monitorizare sporită
În timpul ședinței plenare de vineri, 27 octombrie, Financial Action Task Force (FATF) a decis să adauge Bulgaria la lista de jurisdicții care intră sub incidența unei monitorizări sporite. Atunci când FATF plasează o jurisdicție sub monitorizare sporită înseamnă că acea țară s-a angajat să soluționeze rapid deficiențele strategice identificate pentru a combate spălarea banilor în intervale de timp agreate și intră sub incidența unei monitorizări sporite. Lista FATF este luată în considerare atunci când se alcătuiește lista europeană a țărilor terțe cu risc ridicat din perspectiva spălării banilor. În aceeași zi, FATF a decis să elimine de pe listă Albania, Insulele Cayman, Iordania și Panama. Aceste țări și jurisdicții s-au angajat să implementeze un plan de acțiune pentru a soluționa rapid deficiențele strategice identificate în intervalul de timp convenit. Următoarea ședință FATF va avea loc în februarie 2024.
Ziua certitudinii fiscale la OCDE
Forumul OCDE privind administrarea fiscală organizează marți, 14 noiembrie, Ziua certitudinii fiscale 2023. Evenimentul va furniza o oportunitate pentru decidenții politicilor fiscale, administrațiile fiscale, reprezentanții întreprinderilor și alte părți interesate să consulte agenda OCDE privind certitudinea fiscală și să ia măsuri pentru îmbunătățirea prevenirii și soluționării litigiilor. În special, în cadrul evenimentului vor fi prezentate datele statistice pentru anul 2022 privind procedura de acord reciproc și Premiile MAP 2022. De asemenea, este prevăzută în program și o sesiune privind certitudinea fiscală în baza Pilonului I și Pilonului II. Întâlnirea este programată să aibă loc pe Zoom. Cererile de participare trebuie trimise până la 9 noiembrie 2023 prin intermediul acestui link. Agenda evenimentului poate fi consultată aici.
Înregistrarea la Conferința ETAF din 29 noiembrie este acum deschisă!
La mai bine de doi ani de la acordul major al OCDE privind soluția pe doi piloni pentru tratarea provocărilor fiscale generate de digitalizarea economiei, unde ne aflăm din punct de vedere al implementării?
Alături de experți fiscali și reprezentanți UE, ETAF ar dori să cuantifice progresul recent realizat la nivelul OCDE referitor la implementarea Pilonului I (realocarea drepturilor de impozitare) și să evalueze, în special, șansele de a avea un număr semnificativ de jurisdicții care să semneze și care să implementeze în cele din urmă acordul.
Ratificarea Pilonului I este cu atât mai importantă pentru UE întrucât Comisia Europeană a propus ca veniturile din Pilonul I să facă parte din viitoarea generație de resurse proprii ale UE.
Totodată, conferința va reprezenta un prilej de a discuta modul în care Pilonul II (impozitarea minimă) este implementat în statele UE, întrucât termenul limită pentru transpunere este stabilit pentru 31 decembrie 2023 și de a aborda provocările întâlnite de profesioniștii din domeniul fiscal din această privință.
Participanții la conferință vor beneficia de interpretare simultană în engleză, franceză, germană și română.
De asemenea, conferința va fi transmisă în direct. Înregistrați-vă aici.
Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial