Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta
Numărul 21, 11-17 iunie 2019 » Direct de la sursă
Consiliul încă dezbate problema TVA simplificată pentru IMM-uri
Dosarul privind simplificarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) nu va fi probabil inclusă pe agenda următorului Consiliu ECOFIN din 14 iunie. Soluția de compromis ar trebui să se întoarcă la nivelul discuțiilor tehnice, ca urmare a dezacordului între statele membre în ceea ce privește pragul european de scutire de TVA pentru IMM-uri. În special, noua soluție de compromis stabilește ca prag pentru scutirea de TVA a IMM-urilor o cifra de afaceri anuală la nivel național de 100.000€ (comparativ cu suma de 85.000€ propusă inițial de Comisie), în timp ce pragul pentru cifra de afaceri obținută la nivelul Uniunii Europene este de 115.000€ (Comisia propusese 100.000€). Unele țări, cum ar fi Suedia, ar considera acest prag ca fiind prea ridicat, în timp ce altele, ca Norvegia și Irlanda, ar arăta că nu vor accepta praguri mai mici. Data aplicării este, de asemenea, disputată: Comisia Europeană a propus inițial ca noua Directivă să se aplice din iulie 2022, Președinția Consiliului dorește să o amâne până în ianuarie 2024, iar unele state membre preferă o amânare chiar până în 2025 sau 2026.
Impozitarea sectorului aviatic, discutată de miniștrii de transporturi din UE
În data de 6 iunie, ideea de a impozita sectorul aviatic a fost discutată din nou la nivelul Consiliului. Este a treia oară când această idee este adusă în discuție în ultimele trei luni și, de această dată, discuția a avut loc în cadrul ședinței miniștrilor de transporturi din țările UE. Discuția nu a luat în considerare niciuna dintre propunerile specifice despre care se zvonește că ar fi luate în calcul, cum ar fi o taxă pe bilete și pe prețurile zborurilor, o taxă pe kerosen și o creștere a TVA. Opiniile delegațiilor naționale au fost divizate în această privință, cu Franța, Suedia, Belgia, Luxemburg și Olanda fiind mai degrabă în favoarea unei astfel de măsuri, în timp ce Cipru a fost destul de reticentă, temându-se de o posibilă creștere a prețurilor biletelor ca urmare a dependenței sale de transportul aerian.
Comisia Europeană trimite Austria în fața Curții Europene de Justiție
În data de 6 iunie, Comisia Europeană a decis să trimită Austria în fața Curții Europene de Justiție pentru neaplicarea schemei speciale de TVA pentru agențiile de turism. Problema vizează TVA care trebuie aplicată marjelor obținute din vânzarea de servicii turistice către consumatori, în schimbul căreia agențiile nu pot deduce TVA pe care o plătesc pentru a cumpăra servicii de la alte întreprinderi. Totuși, Austria exclude în prezent serviciile turistice vândute altor întreprinderi din schema de TVA, deși această excludere nu este permisă de reglementările actuale ale UE și, în opinia Comisiei, ar putea duce la o deformare a concurenței. Mai mult, Comisia Europeană susține că Austria încalcă Directiva TVA (2016/112/CE) prin calcularea TVA care trebuie plătită de agenții de turism pe baza unei cifre de afaceri generale la nivelul perioadei fiscale, deși jurisprudența UE stabilește că aceasta trebuie calculată pentru fiecare vânzare individuală (și nu pentru un grup de vânzări). Decizia Comisiei de a trimite Austria în fața Curții Europene de Justiție urmează scrisorii oficiale de notificare transmise în 2014 și avizului motivat trimis în 2018.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial