Noutăți legislative 16-20 mai 2016
Numărul 9, 24-30 mai 2016 » Curier legislativ
În perioada 16-20 mai 2016 au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de acte normative de interes:
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 933 din 11 mai 2016 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul I al anului 2016 (Monitorul Oficial nr. 373/16.05.2016)
Potrivit acestui act normativ, pentru semestrul I al anului 2016, începând cu luna mai, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă este de 440 lei (aceeași valoare ca până acum). Cea mai recentă majorare a valorii tichetelor de creșă datează din noiembrie 2014, de la 430 lei la 440 lei (prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 2.208/2014 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2014).
Conform dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, cu modificările ulterioare, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Tichetele de creșă se acordă angajaților din cadrul unităților mai sus menționate până la împlinirea vârstei de 3 ani de către copil. Acestea se acordă la cerere și pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul salariatului.
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 934 din 11 mai 2016 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2016 (Monitorul Oficial nr. 373/16.05.2016)
Ordinul stabilește că pentru semestrul I al anului 2016, începând cu luna mai, valoarea nominală a unui tichet de masă se majorează de la 9,41 lei la 9,57 lei. Ultima majorare a valorii nominale a tichetelor de masă datează din mai 2015, când a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.069/2015 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2015, ce a mărit valoarea acestora de la 9,35 lei la 9,41 lei.
Potrivit Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare, salariații societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană reglementate de lege și sunt suportate integral pe costuri de angajator.
Hotărârea Guvernului nr. 357 din 11 mai 2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (Monitorul Oficial nr. 377/17.05.2016)
HG nr. 807/2014 instituie o schemă de ajutor de stat cu impact major în economie având ca obiectiv dezvoltarea regională prin realizarea de investiții în toate sectoarele, cu excepția celor prevăzute de lege.
Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor din bugetul Ministerului Finanțelor Publice, sub formă de sume nerambursabile, în raport cu cheltuielile eligibile și în limita intensității maxim admisibile.
Investițiile realizate de întreprinderi în cadrul schemei trebuie să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 44 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 10 milioane de euro.
Se pot emite acorduri pentru finanțare până la 31 decembrie 2020, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, în limita bugetului anual alocat schemei.
Conform HG nr. 357/2016, înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiuni de 30 de zile lucrătoare. Perioada de înregistrare a cererilor se comunică de Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul său cu cel puțin 45 de zile înainte de data deschiderii acesteia.
Se introduc noi prevederi, conform cărora Ministerul Finanțelor Publice calculează, potrivit legii, un punctaj pentru întreprinderile care transmit cereri de acord pentru finanțare în cadrul sesiunii de înregistrare. Selectarea întreprinderilor se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, pe baza ajutorului de stat solicitat în cuprinsul cererilor pentru finanțare, fără a se depăși bugetul total alocat sesiunii.
Alte modificări și completări prevăzute de HG nr. 357/2016 vizează clarificarea unor noțiuni prin introducerea, modificarea sau reformularea anumitor definiții.
Ordinul ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri nr. 455 din 16 mai 2016 privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat (Monitorul Oficial nr. 378/17.05.2016)
Prin actul normativ se aprobă instituirea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat și administrat de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) privind participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale în străinătate, organizarea de misiuni economice în străinătate și realizarea de studii de piață și pe produse. Schemele nu au în vedere ajutoarele destinate înființării și exploatării unei rețele de distribuție în alte state membre sau în țări terțe, conform Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei.
Ordinul precizează că cererea de înscriere – declarație pe propria răspundere a operatorului economic privind participarea la acțiunile din Programul de promovare a exportului, cu finanțare de la bugetul statului, administrat de MECRMA nu exonerează furnizorul de ajutor de minimis de obligația de a verifica îndeplinirea de către operatorul economic a condițiilor de eligibilitate din schemele prevăzute în actul normativ.
Declarația pe propria răspundere a beneficiarilor ajutorului de minimis referitoare la respectarea regulii privind cumulul ajutoarelor situate sub pragul de minimis admis face obiectul verificării de către MECRMA și este asumată de beneficiar. La data intrării în funcțiune a RegAS (Registrul ajutoarelor de stat), MECRMA va trebui, obligatoriu, să verifice declarația tuturor aplicanților.
MECRMA, ca furnizor de ajutor de minimis, va transmite o înștiințare către beneficiarii schemelor, prin care aceștia sunt informați cu privire la ajutorul de minimis de care pot beneficia. De asemenea, acesta va încheia un act administrativ bilateral cu fiecare beneficiar, prin care se va statua dreptul legal de a se acorda ajutor de minimis în termenii și condițiile stabilite prin actul normativ.
Ordinul se aplică până la data de 31 decembrie 2018.
Actul normativ abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, nr. 1.587/2015 privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de Promovare a Exportului, finanțat de la bugetul de stat.
Ordinul Băncii Naționale a României nr. 3 din 5 mai 2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesități de informații ale Ministerului Finanțelor Publice, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 1/2013 (Monitorul Oficial nr. 381/19.05.2016)
Potrivit Normelor metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesități de informații ale Ministerului Finanțelor Publice, aplicabile instituțiilor de credit, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de credit au obligația să întocmească și să depună raportări contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, distinct de situațiile financiare anuale, cu excepția sucursalelor instituțiilor de credit din alte state membre, care au obligația să întocmească și să depună doar raportări contabile anuale.
Modificările și completările aduse de Ordinul Băncii Naționale a României nr. 3/2016 normelor metodologice mai sus menționate privesc formatul formularului de raportare contabilă anuală „Date informative la data de 31 decembrie...”, capitolul „Controlul raportării contabile anuale a instituțiilor de credit” și prevederile referitoare la ștampilare.
Actul normativ intră în vigoare începând cu raportarea contabilă anuală aferentă exercițiului financiar al anului 2015.
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.510 din 9 mai 2016 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a operatorilor economici care doresc să comercializeze tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat, precum și a modelului și conținutului unor formulare (Monitorul Oficial nr. 387/20.05.2016)
La data intrării în vigoare a OPANAF nr. 1.510/2016 se abrogă OPANAF nr. 3.139/2011 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului „Cerere de autorizare ca operator economic comerciant de tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat”, a modelului și conținutului formularului „Autorizație de operator economic comerciant de tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat”, precum și a Instrucțiunilor privind procedura de soluționare a cererii de autorizare a operatorilor economici care doresc să comercializeze tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat.
Actul normativ stipulează că operatorii economici care dețin autorizații valabile, emise anterior, au la dispoziție un termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare și documentele aferente. La expirarea acestui termen, autorizațiile emise anterior actului normativ își pierd valabilitatea.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial