Noutățile legislative, dezbătute la Bihor
Numărul 2, 5-11 aprilie 2016 » Agenda CECCAR
Filiala Bihor a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a programat, pentru perioada 6-7 aprilie a.c., o întâlnire profesională cu membrii. În cadrul acesteia vor fi dezbătute noutăți legislative din domeniile contabil și fiscal, dar și aspecte referitoare la Codul etic național al profesioniștilor contabili. Întâlnirea va aborda tematica amintită în mod interactiv, ajutând profesioniștii contabili să înțeleagă și să aplice corespunzător prevederile legislative.
De asemenea, și pe parcursul lunii martie filiala a acordat o atenție deosebită informării membrilor cu privire la prevederile Codului fiscal, normele de aplicare a acestuia, Codul de procedură fiscală și cu privire la normele de închidere a exercițiului financiar 2015 atât pentru entitățile economice, cât și pentru entitățile publice. Astfel, au fost organizate cursuri și seminare ce au abordat tematici de interes pentru profesioniștii contabili.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni