MyWIZ, secretul contabililor de succes
Nuclearelectrica și Canadian Nuclear Partners, acord-cadru de 240 milioane euro pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă

Nuclearelectrica și Canadian Nuclear Partners, acord-cadru de 240 milioane euro pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă

Telex » Știri 12 iunie, 9:08  

SN Nuclearelectrica SA (SNN) și Canadian Nuclear Partners SA (CNPSA) au semnat marți un Acord-cadru pe termen lung, în valoare de aproximativ 240 de milioane de euro, pentru furnizarea de servicii de Project Management Organization (PMO) în vederea pregătirii și implementării proiectului de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nucleare Cernavodă. "Acest acord-cadru are o valoare aproximativă de 240 de milioane de euro (360 de milioane de dolari canadieni) și reprezintă un pas esențial în finalizarea retehnologizării Unității 1 de la CNE Cernavodă în conformitate cu etapele de dezvoltare stabilite. În cadrul acordului, CNPSA, o filială a Laurentis Energy Partners (Laurentis), va sprijini SNN prin furnizarea de: servicii de management de proiect; asistență tehnică; servicii de consultanță; formare profesională specifică retehnologizării centralei CANDU și organizarea și coordonarea punerii în funcțiune a Unității 1, până la revenirea acesteia la exploatarea comercială", informează Nuclearelectrica într-un comunicat citat de Agerpres. Acordul-cadru se bazează pe un acord anterior semnat între SNN și Laurentis, prin intermediul CNPSA, în 2021, pentru a dezvolta un program de conservare a sistemelor de apă din reactor în timpul retehnologizării.

Miniștrii Ontario, Todd Smith și Stephen Lecce, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, și ambasadorul Canadei în România, Gavin Buchan, împreună cu reprezentanți ai CNPSA, SNN, Laurențis și Ontario Power Generation, au fost prezenți la ceremonia de semnare din 11 iunie de la București.

"Lumea privește cum Ontario continuă să livreze proiecte de retehnologizare a instalațiilor nucleare CANDU în valoare de mai multe miliarde de dolari, la timp și în limitele bugetului. Suntem pregătiți să ne sprijinim aliații, valorificând toată această experiență și expertiză pentru a sprijini retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavoda, astfel încât aceasta să poată continua să furnizeze energie fiabilă și curată pentru generațiile viitoare și să asigure în continuare securitatea energetică", a declarat ministrul Ontario, Todd Smith.

La rândul său, ministrul Energiei și Electrificării din Ontario, Stephen Lecce, a trasmis că țările din întreaga lume caută parteneri energetici democratici și stabili care să ofere energie curată, fiabilă și la prețuri accesibile, iar "Ontario răspunde încă o dată acestui apel".

"Suntem mândri să ne asociem cu România pentru a livra această retehnologizare majoră care va sprijini securitatea energetică în Europa, creând în același timp noi oportunități economice pentru lucrătorii din ambele țări", a spus Lecce.

Prezent la eveniment, Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica, a menționat că România și Canada colaborează de mai bine de 50 de ani în industria nucleară și continuă să o facă prin promovarea unor proiecte strategice pentru a promova securitatea energetică, decarbonizarea și dezvoltarea economică.

"Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu CNPSA pentru a avansa retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare Cernavodă. Managementul de proiect extrem de profesionist și robust, cu experiență combinată canadiană și română, va permite României să beneficieze de energie curată, sigură și fiabilă pentru încă 30 de ani după 2029", a declarat Cosmin Ghiță.

De asemenea, Jason Van Wart, CEO al CNPSA, a subliniat că este încântat că CNPSA poate valorifică experiența de zeci de ani cu tehnologia CANDU de producție canadiană pentru a contribui la realizarea proiectului de retehnologizare a Unității 1 la timp și în conformitate cu bugetul și pentru a demonstra modul în care experții canadieni în domeniul nuclear pot sprijini proiectele de energie curată din alte părți ale lumii. "Suntem mândri să colaborăm cu SNN pentru a furniza serviciile PMO de vârf necesare pentru a realiza cu succes acest proiect de mare anvergură, care va asigura o sursă de energie electrică curată, fiabilă și accesibilă pe termen lung pentru populația și industriile din România", a punctat Jason Van Wart, CEO al CNPSA.

(Sursa foto: www.nuclearelectrica.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.