Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Numărul de mașini noi înmatriculate în România a scăzut cu 44%, în iulie 2020

Numărul de mașini noi înmatriculate în România a scăzut cu 44%, în iulie 2020

Numărul 31-32, 11-24 august 2020  »  Breviar statistic

Numărul mașinilor noi înmatriculate în România este mai mic cu 44% în iulie 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, iar al mașinilor rulate, cu aproape 25%, potrivit datelor comunicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Mediafax. Astfel, în luna iulie 2020 au fost înmatriculate în România 14.241 de mașini noi (autoturisme și vehicule comerciale), cu 44% mai puține decât în luna similară a anului 2019.

În schimb, la categoria autoturisme rulate, cele 30.113 mașini înmatriculate în luna iulie 2020 sunt cu 24,8% mai puține decât în luna similară din 2019, ceea ce generează, pe ansamblul primelor șapte luni din 2020, un volum total de 211.726 de unități, corespunzător unei scăderi totale de 17,9% față de aceeași perioadă din 2019.

În topul mașinilor, atât noi, cât și rulate, conduce Dacia, dar și aici scăderea față de primele șapte luni ale anului 2019 este de 33%: de la 28.618 unități înmatriculate în 2019 la 18.949 în 2020.

În ceea ce privește înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus și Bus), acestea înregistrează în luna iulie 2020 o diminuare generală de 39,2% (din care cele ușoare sunt în scădere cu 35,3%).

Astfel, în primele 7 luni din acest an, vehiculele comerciale înregistrează o scădere generală de 37% (cele comerciale ușoare consemnând un recul de 26,8%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.