Numărul de vehicule electrice pe plan mondial a ajuns la 42 de milioane

Numărul de vehicule electrice pe plan mondial a ajuns la 42 de milioane

Telex » Știri 30 iulie, 10:00  

Numărul vehiculelor electrice (EV) pe plan mondial continuă să crească rapid, conform celor mai recente date ale Centrului de cercetări în domeniul energiei solare și al hidrogenului (ZSW) din Germania, transmite DPA, preluată de Agerpres. La finalul anului trecut erau în circulație aproximativ 42 milioane de mașini cu motoare electrice, cu aproximativ 50% mai multe decât în 2022. Cifra include vehiculele complet electrice, hibride plug-in și mașinile electrice cu prelungitor de autonomie (Range Extender).

Conform ZSW, 23,4 milioane de mașini electrice erau în China, mai mult de jumătate din stocul mondial. Pe următoarele locuri, la mare distanță, se află Statele Unite, cu 4,8 milioane, Germania, cu 2,3 milioane, Franța, cu 1,6 milioane și Marea Britanie, cu 1,5 milioane.

Pe termen lung, este puțin probabil să se modifice dominația Chinei, creșterea în acest an fiind de 60%, mult mai solidă decât în alte țări.

Pentru ca Germania să-și îndeplinească obiectivele de electromobilitate, trebuie stimulată piața, a apreciat Andreas Püttner de la ZSW. "Inițiativa Guvernului german de a spori promovarea mașinilor electrice este doar un prim pas", a explicat oficialul ZSW. El a sugerat renunțarea la subvențiile pentru vehiculele pe benzină și motorină.

Anul trecut, cei mai mari producători de vehicule complet electrice și hibride plug-in au fost firma chineză BYD (cu peste trei milioane), compania americană Tesla (cu 1,8 milioane) și grupul german VW (cu un milion).

Pe locul șase se află BMW (aproximativ 570.000 unități) iar pe zece Mercedes (aproximativ 400.000 EV).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.