Numărul insolvențelor a scăzut cu aproape 30% în primele opt luni
Telex » Știri 26 septembrie 2019
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 29% în primele opt luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 3.978 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 669, în scădere cu 39,5% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor - cu 328 de insolvenţe (-15%), Timiş - 222 (-26%), Constanţa - 198 (-34%) şi Iaşi - 165 (-44%). Pe domenii de activitate, în perioada ianuarie-august, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.244 (-29,7%), în construcţii - 589 (-32%), în industria prelucrătoare - 469 (-31%) şi în hoteluri şi restaurante - 310 (-27%).
În august, au fost consemnate 245 de insolvenţe la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti (37).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național