Numărul insolvențelor estimat pentru 2016 – 7800, minimul ultimilor 10 ani
Telex » Știri
3 august 2016
Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an este mai mic cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv 4291, iar pentru întregul an acesta este estimat la 7800 la companii, minimul ultimilor 10 ani, a declarat astăzi Iancu Guda, director servicii şi economist-şef în cadrul Coface România. „Anterior, anul 2015 înregistrase cel mai redus număr al insolvenţelor, respectiv 9230”, a explicat Iancu Guda. La nivel regional, respectiv Europa Centrală şi de Est, numărul insolvenţelor a scăzut, în 2015, cu 27%, la 46.602 companii.
„România a înregistrat cea mai mare scădere a insolvenţelor din CEE în anul 2015, respectiv 50%, iar contracţia estimată pentru întreg anul 2016 este de 23%. În ciuda acestui fapt, România va rămâne în 2016 a 3-a ţară din perspectiva incidenţei insolvenţelor la 1000 de companii active (18), aproape de 2,5 ori mai ridicată decât nivelul mediu înregistrat în CEE”, a mai spus reprezentantul Coface.
Pe de altă parte, riscul sistemic generat de insolvenţe este în scădere, având în vedere că numărul insolvenţelor în rândul firmelor cu cifră de afaceri mai mare de un milion de euro este în scădere, de la 309 în primul semestru din 2015 la 229 în primele şase luni din acest an. Pe de altă parte, impactul financiar (pierderile financiare generate de insolvenţe companiei şi partenerilor de afaceri, inclusiv bănci sau stat) a scăzut, în aceeaşi perioadă, cu 56%, iar cel social (locurile de muncă pierdute) cu 12%.
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale