Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Numărul insolvențelor în România a crescut cu 10,7% în primele 9 luni, în linie cu așteptările la nivel global pentru 2022

Numărul insolvențelor în România a crescut cu 10,7% în primele 9 luni, în linie cu așteptările la nivel global pentru 2022

Numărul 45, 16-22 nov. 2022  »  Analize și sinteze

Numărul insolvențelor a crescut, în România, cu 10,7% în primele nouă luni ale anului 2022, față de perioada similară a anului trecut, în linie cu așteptările la nivel global pentru anul curent, potrivit unei analize Allianz Trade, citată de Agerpres. Astfel, deși este o creștere de două cifre care vine pe fondul înrăutățirii fundamentelor macroeconomice afectate de inflație și acutizate de impactul războiului din Ucraina, "o abordare optimistă ar semnala o ușoară încetinire față de luna precedentă când avansul pe primele opt luni a fost de 11,3%".

"Dacă experiența ultimului trimestru al anului trecut este relevantă - când inflația începuse să se facă simțită în economie - o accelerare de 1-2 puncte procentuale ar duce ritmul insolvențelor în zona unei creșteri de +12-14%, ce corespunde unui număr sensibil peste 6.000 de insolvențe. Numărul este important întrucât ar marca revenirea sau depășirea nivelului din 2019 de 6.500 de insolvențe, anul pre-pandemic care nu a fost influențat de măsurile masive de suport ale statului în economie", a afirmat Mihai Chipirliu, CFA Risk Director, Allianz Trade.

Conform cercetării, dacă în ultimele luni avansul prețurilor la energie a influențat negativ profiturile multor segmente economice, creșterile succesive ale ratelor de dobândă - măsuri firești de contrapondere la puseul inflaționist - vor fi vârful de lance influențând profiturile nete și lichiditatea în următoarele trimestre. În acest sens, renunțarea la discursul triumfalist, acceptarea climatului actual și disciplina financiară vor trebui potențate de o relație optimă cu creditorii, arată sursa citată.

"După doi ani de scăderi la nivel global, cele mai recente cifre pentru 2022 confirmă că revenirea insolvenței în afaceri a fost deja intensificată pentru un număr tot mai mare de economii avansate și piețe emergente de la începutul anului", susțin analiștii.

Prin urmare, anul acesta, în trimestrul II, indicele global de insolvență a înregistrat prima creștere trimestrială, de +8%, după 2020 fiind foarte aproape de momentul în care va înregistra o accelerare de două cifre, imediat după trimestrul III.

Astfel, autorii analizei se așteaptă ca indicele global de insolvență să crească de la 8%, la cel puțin +10% în trimestrul III, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Un factor principal, care a menținut ridicate presiunile asupra prețurilor la materiile prime a fost și efectul de propagare al războiului din Ucraina, în principal prin creșterea prețurilor mărfurilor și diferitele episoade de blocaj din China.

"În această etapă, în ciuda semnelor de normalizare, cele mai multe țări înregistrează încă insolvențe în afaceri sub nivelurile pre-pandemie. Pe baza celor mai recente cifre YTD, una din patru țări este deja sub sau peste numărul de insolvențe înregistrate în aceeași perioadă a anului 2019. Două dintre piețe sunt în Asia - Taiwan și Hong Kong - în timp ce patru sunt în Europa de Vest - Spania, Marea Britanie, Elveția și Danemarca, cu Finlanda foarte aproape să se alăture listei", se mai spune în raport.

În schimb, Europa Centrală și de Est este principalul contributor, jumătate dintre țările din regiune înregistrând insolvențe în afaceri peste nivelurile din 2019 (Turcia, Polonia, Cehia, România și Bulgaria), cu excepția Rusiei, Slovaciei și țărilor baltice.

Creșterea insolvențelor este deja o realitate pentru majoritatea țărilor, în special pentru piețele europene importante precum Marea Britanie, Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Elveția.

"Cu toate acestea, SUA, China, Germania, Italia și Brazilia înregistrează în continuare cele mai scăzute niveluri. Jumătate dintre țările analizate de către analiștii Allianz Trade au înregistrat deja creșteri de două cifre ale insolvenței în afaceri pentru prima parte a anului 2022. India a înregistrat o creștere de +64% YTD în iunie, Singapore +42% în august, Australia +104% în septembrie și Taiwan +10% în august. În America, revenirea a atins +36% YTD începând cu luna august în Canada. În Europa Centrală și de Est, tendința ascendentă este determinată de accelerarea din Turcia (+69% în luna august), precum și în Bulgaria, România și Țările Baltice. În Europa de Vest, revenirea este condusă de Austria (+92% YTD din septembrie), Marea Britanie (+70% din septembrie) și Belgia (+52% din august), dar creșterile de două cifre sunt vizibile și în țări precum Danemarca, Franța, Irlanda, Norvegia, Spania și Elveția", mai arată cercetarea.

Totodată, în Europa se poate observa o revenire a insolvențelor, la nivelurile pre-pandemice, în aproape 60% dintre industrii, în special în turism, producție și servicii B2C.

"Doar câteva țări au înregistrat o revenire a insolvențelor repartizate pe sectoare: Belgia, Franța și Regatul Unit - toate trei făcând parte din lista țărilor cu cea mai mare scădere a insolvenței în 2020/2021", mai arată autorii raportului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.