Numărul mediu de pensionari în primul trimestru: 5,223 milioane
Numărul 23, 19-25 iunie 2018 » Breviar statistic
Numărul mediu de pensionari a fost, în primul trimestru al acestui an, de 5,223 milioane, în scădere cu 6.000 faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,686 milioane. Conform INS, pensia medie lunară a fost de 1.122 lei, mai mică cu 0,9% faţă de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.072 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,3% (comparativ cu 52,5% în trimestrul precedent).
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani, Călăraşi, Dâmboviţa şi Neamţ.
Datele INS relevă că pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 503 de lei (860 lei în judeţul Botoşani, 864 lei Giurgiu, 885 lei Vrancea faţă de 1.363 lei în Municipiul Bucureşti, 1.356 lei Hunedoara şi 1.279 lei în judeţul Braşov).
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,8% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,5%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în primul trimestru din 2018, a fost de 812.000 persoane, din care:
- 662.600 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 14,1% din totalul pensionarilor din această categorie;
- 147.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 42,2% din totalul acestora;
- 1.600 persoane din sistemul militar, reprezentând 0,9% din totalul acestei categorii.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial