Numărul românilor cu depozite de peste 100.000 de euro trece de 50.000 în primul semestru
Telex » Știri 3 septembrie 2021
50.046 de persoane fizice aveau la sfârșitul primului semestru (S1) din 2021 depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 52,8 mld. lei (circa 10,8 mld. euro), potrivit statisticilor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), citate de MEDIAFAX.
Depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita a 100.000 de euro.
Comparativ cu finalul lui S1/2020 se observă că numărul persoanelor fizice cu depozite peste plafonul de 100.000 de euro a crescut cu 5.975, iar valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 6,5 mld. lei, respectiv cu 14%.
Numărul deponenților se determină prin însumarea datelor consolidate raportate de fiecare bancă, astfel încât o persoană care are depozite la mai multe instituții de credit este luată în evidență de mai multe ori.
Față de sfârșitul anului 2020 se constată că doar în S1/2021 un număr de 2.708 români au intrat în liga celor cu depozite peste 100.000 de euro la bănci, iar sumele economisite de aceștia au crescut cu mai mult de 7%.
Populația își lasă economiile în grija băncilor, deși acestea plătesc dobânzi modeste.
În ultimul deceniu, numărul conturilor care depășesc pragul de 100.000 de euro s-a majorat de 3,4 ori, iar valoarea sumelor economisite în acest regim este triplă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial