Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
O Autoritate Europeană a Muncii, din 2019, și protecție socială pentru liber-profesioniști

O Autoritate Europeană a Muncii, din 2019, și protecție socială pentru liber-profesioniști

Numărul 10, 20-26 martie 2018  »  Direct de la sursă

Înființarea unei Autorități Europene a Muncii (AEM) și asigurarea accesului la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți fac obiectul noilor propuneri prezentate zilele trecute de Comisia Europeană (CE). Acestea sunt însoțite de o comunicare pe tema monitorizării implementării Pilonului european al drepturilor sociale, strâns legată de Semestrul european pentru coordonarea politicilor economice.

În 2017, 17 milioane de cetățeni mobili la nivelul UE, care trăiesc și/sau lucrează într-un alt stat membru

Potrivit statisticilor CE, în ultimul deceniu, aproape că s-a dublat numărul de cetățeni mobili, care trăiesc și/sau lucrează într-un alt stat membru, ajungându-se la 17 milioane în 2017. „Autoritatea Europeană a Muncii va ajuta cetățenii, întreprinderile și administrațiile naționale să profite din plin de oportunitățile oferite de dreptul la liberă circulație și să asigure mobilitatea echitabilă a forței de muncă”, se precizează într-un comunicat al CE.

Înființarea AEM vizează un triplu obiectiv:

  • furnizarea de informații despre oportunitățile de lucru, ucenicie, recrutare și formare, precum și despre programele de mobilitate, pentru cetățeni și companii, și acordarea de îndrumări referitoare la drepturi și obligații legate de viața, munca și/sau funcționarea într-un alt stat membru;
  • sprijinirea cooperării dintre autoritățile naționale în context transfrontalier și garantarea respectării fără dificultăți și în mod eficient a normelor UE care protejează și reglementează mobilitatea.
  • furnizarea de oportunități de mediere și facilitarea găsirii de soluții în cazul litigiilor transfrontaliere, de exemplu în eventualitatea restructurării unei întreprinderi în care sunt implicate mai multe state membre.

Autoritatea Europeană a Muncii va fi înființată cu statutul de nouă agenție descentralizată a UE și ar trebui să devină operațională în 2019, după încheierea procesului legislativ de constituire. Pentru a se înlesni înființarea AEM și a se asigura că este operațională imediat după creare, CE instituie, de asemenea, un grup consultativ, alcătuit din reprezentanți ai principalelor părți interesate, care se va ocupa de aspectele practice ale viitoarei activități a acesteia.

În UE, 40% dintre lucrători se află fie în situații atipice de muncă fie desfășoară o activitate independentă

Comisia a prezentat și o propunere de Recomandare a Consiliului privind accesul la protecție socială pentru lucrători și persoanele care desfășoară o activitate independentă. „Pe măsură ce piața muncii evoluează ca urmare a unor noi stiluri de viață și practici comerciale, precum și datorită digitalizării, sistemele de protecție socială trebuie să se adapteze constant pentru a răspunde unor noi realități. În zilele noastre, aproape 40% dintre lucrători se află fie în situații atipice de muncă – adică nu lucrează cu contract de muncă permanent, cu normă întreagă –, fie desfășoară o activitate independentă. Aceste persoane nu beneficiază totdeauna de o protecție socială adecvată, adică nu au asigurare de șomaj și nici acces la drepturi de pensie. În concordanță cu obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale, această propunere urmărește să stabilească o direcție, astfel încât statele membre să sprijine accesul la protecție socială pentru toți salariații și lucrătorii independenți și în special pentru cei care, din cauza statutului lor profesional, nu beneficiază de o protecție suficientă din partea sistemelor de securitate socială”, se subliniază în comunicat.

Recomandarea are în vedere următoarele aspecte:

  • eliminarea disparităților formale în materie de protecție socială, garantând că salariații și lucrătorii independenți care lucrează în condiții comparabile se pot înscrie în sisteme corespunzătoare de securitate socială;
  • oferirea unei protecții sociale efective și adecvate, astfel încât ei să poată să acumuleze și să beneficieze de drepturile corespunzătoare;
  • facilitarea transferului drepturilor de asigurări sociale de la un loc de muncă la altul;
  • oferirea de informații transparente despre drepturile și obligațiile în materie de asigurări sociale salariaților și lucrătorilor independenți.
Etape următoare

În conformitate cu procedura legislativă ordinară, propunerea de regulament pentru înființarea Autorității Europene a Muncii urmează să fie examinată de Parlamentul European și de Consiliul UE. După cum am menționat, CE are obiectivul de a face Autoritatea operațională în 2019.

În ceea ce privește accesul la protecție socială pentru cei care desfășoară activități independente, chestiunea urmează a fi examinată de Consiliul UE, care poate adopta recomandări pe baza unei propuneri a Comisiei în domeniile de competență ale UE.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.