O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toți”, cu prețuri mai mici cu până la 70% decât cele din vârf de sezon
Telex » Știri 20 august, 12:18
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru toți”. Turiștii se pot caza în hoteluri cu tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
„Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social «Litoralul pentru toți», desfășurat între 1-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.
Până acum, 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele românilor", a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiștii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.
Pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice