O nouă ediție a programului "Litoralul pentru toți" în perioada 22 mai - 18 iunie; prețuri cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon
Telex » Știri 22 mai 2023
Turiștii care aleg să își petreacă vacanța în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 22 mai - 18 iunie, când se derulează o nouă ediție a programului "Litoralul pentru toți", vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. Potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de Agerpres, până vineri, s-au înscris în program 25 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului așteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziția turiștilor circa 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
"Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program", a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preț ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din stațiunea Venus. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în stațiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.
Programul "Litoralul pentru Toți" se află la ediția cu numărul 42 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul "Litoralul pentru Toți" sunt disponibile pe site-ul www.fptr.ro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial