Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
O nouă lege care permite persoanelor care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă să se pensioneze anticipat, fără penalizări, publicată în Monitorul Oficial

O nouă lege care permite persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă să se pensioneze anticipat, fără penalizări, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 1 octombrie 2020  

Legea nr. 212/2020 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 30 septembrie 2020. Actul normativ vizează extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare, la cele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare remanentă (şi pe o rază de 8 km în jurul acestora) din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos şi neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor. Localităţile vizate de noua lege sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copșa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Șoimuș, Teliuc, Uricani, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localitățile Victoria și Făgăraș din județul Brașov, localităţile Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu şi Reșița din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgotești, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploiești din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.