Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
O premieră bucureșteană cu iz polițist

O premieră bucureșteană cu iz polițist

Numărul 21, 11-17 iunie 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În perioada 7-9 iunie a.c., s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Misterele Bucureștiului, o manifestare inclusă în Sezonul România-Franța 2019. Asocierea cu Franța, pe tema festivalului, are o explicație lesne de identificat. Ne gândim, în special, la succesul de care s-a bucurat și se bucură, în țara noastră, romanul Misterele Parisului, de Eugene Sue, roman apărut în 1843 și apreciat de 73% din totalul utilizatorilor Google care și-au expus părerea în această privință.

De fapt, este vorba despre promovarea unui gen literaro-artistic cu mare priză la publicul larg, respectiv literatura, teatrul, filmul definite prin adjectivul „polițist” în cele mai diverse variante. Sursa de inspirație o constituie celebrul Festival organizat la Lyon, Quais du Polar, dedicat literaturii polițiste. Încă de la prima ediție, Misterele Bucureștiului a extins semnificativ aria de cuprindere a domeniului prin proiecții de filme, târguri de carte, dezbateri cu participarea autorilor și editorilor, traducătorilor, regizorilor, actorilor și altor oameni de artă și cultură din ambele țări.

În toate aceste puncte de atracție s-au implicat Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Quais du Polar Lyon, Institutul Francez din România, Teatrul Dramaturgilor Români și Teatrul Coquette.

Un moment deosebit a fost consemnat cu prilejul lansării unui roman polițist, scris (cum se spune) „la patru mâini” de doi autori, un român și un francez, Lucian Dragoș Bogdan și, respectiv, Jacky Schwartzmann.

Așa cum s-a confirmat recent, la ediția din acest an a Bookfest, așa cum o atestă programele cinematografice, repertoriul teatrelor, emisiunile de televiziune, rețelele de socializare, temele polițiste se situează în topul preferințelor cititorilor, spectatorilor, telespectatorilor, internauților, începând cu anii copilăriei și adolescenței și terminând cu anii senectuții. Or, ceea ce a oferit Festivalul Misterele Bucureștiului s-a pliat perfect pe acest gen de preferințe. S-a demonstrat că în istoria Capitalei României, dar și în alte localități ale țării, s-au înscris, de-a lungul timpului, numeroase situații, unele de un dramatism extrem, altele de un haz nedezmințit, care au impicat anchete de tip polițist. Presa vremii, mai ales rubricile judiciare și de fapt divers, a relatat despre infracțiuni grave ale unor structuri numite, în prezent, ale „crimei organizate”, mari afaceri necurate, fraude uriașe, înșelătorii inimaginabile – toate reprezentând surse de inspirație pentru romane polițiste, piese de teatru, filme de gen, unele rămase pentru totdeauna în tezaurul culturii naționale și universale, altele așteptându-și autorii, editorii, regizorii și actorii.

Nu întâmplător, creațiile la care ne referim au fost denumite „exerciții de intuiție”, de „inteligență superioară”. Creațiile cultural-artistice din acest domeniu au contribuit și contribuie la cultivarea imaginației, a spiritului iscoditor pozitiv, generat de curiozitatea firească a omului doritor să cunoască ceea ce i se înfățișează drept „mistere”, motivat să le dezlege, nu în ultimul rând animat de spiritul de dreptate, de solidaritate, de empatie cu semenii angajați – și ca profesie – polițiști, criminaliști, procurori, judecători, avocați etc., în descoperirea adevăraților infractori și pedepsirea lor exemplară.

Potrivit opiniilor exprimate de organizatori, de protagoniști, de cititori și spectatori, prima ediție a Festivalului Misterele Bucureștiului a fost un succes incontestabil, ceea ce îndreptățește intenția de a fi desfășurat în continuare, prin ediții periodice, mereu îmbogățite cu creații valoroase, pe măsura unui mesaj literar-artistic de o calitate tot mai înaltă.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.