Cu câteva zile în urmă, a fost dat publicității Manifestul Academiei Române, consacrat modalităților de accelerare a procesului de integrare a întregii noastre societăți în ceea ce numim ERA DIGITALĂ. Documentul este amplu, conținând o trecere în revistă a stadiului actual al acestui proces, tendințele care se conturează, încă de pe acum, și – ceea ce este foarte important – propune factorilor decidenți o serie de măsuri esențiale, pe termen scurt, mediu și lung. Textul integral este publicat, în numărul de față, la rubrica Document și, astfel, cititorii au posibilitatea să-l studieze și să desprindă concluzii, inclusiv în ceea ce privește adaptarea personală la cerințele, la exigențele erei digitale.

Ceea ce ne propunem prin articolul de față vizează, cu precădere, dimensiunile evenimentului (pentru că avem de-a face, incontestabil, cu un eveniment autentic) și implicațiile mai largi ale unor acțiuni inițiate și desfășurate la timpul și cu mijloace optime, din perspectiva costurilor inacțiunii sau acțiunii întârziate.

Înainte de toate, se cere subliniată modalitatea de lucru adoptată de Academia Română, și anume constituirea unui Grup de reflecție privind impactul tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) și inteligenței artificiale (IA) asupra întregii societăți românești. Grupul – format din membri ai celui mai important for științific și cultural al țării, din reprezentanți de marcă ai cercetării-dezvoltării și inovării, economiei, educației, sănătății, administrației publice – și-a început activitatea la 14 martie 2019 nu pentru a „desțeleni” un drum spre necunoscut, ci pentru a încununa un lung și fertil parcurs al gândirii științifice românești.

Denumirea de „Grup de reflecție” este – ea însăși – interesantă. Nu ar fi nimic exagerat dacă, în această ordine de idei, gândul ne-ar duce la René Descartes, cel care a conferit reflecției rolul de vârf al activității intelectuale, de factor fundamental în motivarea acțiunii umane, la cel mai înalt nivel al gândirii. Cel mai adesea, Descartes este citat cu acel celebru „cogito ergo sum” („cuget, deci exist”), omițându-se premisa reflecției, respectă „dubito ergo cogito” („mă îndoiesc, deci cuget”). Or, istoria reflecțiilor pe temele definite, în prezent, cu formulele sintetice de TIC și IA a început cu Ștefan Odobleja, care și-a publicat prima variantă mondială a concepției ciberneticii generalizate în 1938 (deci, înaintea lui Norbert Wiener, considerat drept inventatorul ciberneticii ca știință, act săvârșit în 1948), a continuat în anii ’70 din secolul trecut cu memorabilele scrieri ale academicienilor Grigore Moisil și Mihai Drăgănescu pentru a ajunge, în zilele noastre, la o pleiadă de oameni de știință afirmați în lume ca deschizători de drumuri în sferele TIC și IA. Fiecare în parte și toți laolaltă au debutat sub semnul formulei „mă îndoiesc, deci cuget” pentru a se apropia de incertitudini. Metoda de lucru n-a fost alta decât reflecția științifică.

Faptul că, în prezent, putem consemna, prin Grupul de reflecție autor al Manifestului Academiei Române, continuitatea unui pilduitor parcurs istoric conferă evenimentului dimensiunile unei moșteniri îmbogățite permanent de cercetătorii, de oamenii de știință români. Aprecierea din Manifest, potrivit căreia România este bine racordată la dinamica globală din domeniile comunicațiilor și inteligenței artificiale, are o deplină acoperire în fapte. Aceasta este ideea de bază, iar dezvoltările conținute în analizele și concluziile Grupului de reflecție sunt, la rândul lor, o importantă sursă de meditație pentru fiecare dintre noi, în primul rând, pe plan profesional.

În acest context, se reliefează valoarea, însemnătatea aprecierilor referitoare la conceperea și aplicarea de măsuri în timp optim și la costurile inacțiunii sau acțiunii întârziate. Prin aceste considerații se explică și opțiunea pentru titlul de Manifest al documentului Academiei Române. Este consonantă – la proporțiile adecvate – cu acel „Acum, ori niciodată” din Imnul național.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)