Oamenii de ştiinţă au descoperit 71 de noi specii de animale și plante în 2019
Numărul 47, 10-16 dec. 2019 » Roza vânturilor
Cercetătorii Academiei de Științe din California au descoperit 71 de noi specii de animale și plante în 2019. Pe listă sunt flori, pești, corali, păianjeni, furnici și reptile identificate în trei oceane și pe cele cinci continente, arată CNN, citat de Mediafax. Datele adunate cu privire la noile specii ar oferi noi perspective legate de mediu pentru o mai bună coordonare a eforturilor de protejare a habitatelor naturale. „După zeci de ani de investigare atât a locurilor cunoscute, cât și a celor mai îndepărtate colțuri ale lumii, oamenii de știință estimează că peste 90% din speciile vii rămân necunoscute”, a declarat coordonatoarea departamentului de cercetare al Academiei de Științei din California, Shannon Bennett. „Fiecare specie descoperită ne amintește ce rol important avem în deslușirea și conservarea unor ecosisteme atât de prețioase”, a spus Bennett.
Peștii Wakanda. Poporul Wakanda există în universul Marvel Comics. Cercetătorii au descoperit o variantă subacvatică la 80 de metri sub nivelul mării. Până acum necunoscuți, peștii colorați în nuanțe aprinse de violet au fost descoperiți în Oceanul Indian, în apropiere de coasta Tanzaniei. Culoarea este atât de puternic imprimată în solzii lor încât ea persistă chiar și atunci când exemplarele sunt păstrate pentru cercetare. Specialiștii i-au numit Cirrhilabrus wakanda, în cinstea națiunii Wakanda și a personajului „Black Panther”, din benzile desenate. Cercetătorii au descoperit în acest an 16 noi specii de pești, inclusiv un tip de pește cardinal ochi de pisică.
Șopârle și alte reptile pe cale de dispariție. Aaron Bauer, de la centrul de cercetare al Academiei californiene, a identificat 15 specii de reptile, majoritatea pe cale de dispariție. Toate au fost găsite în zone geografice izolate, orice modificare a mediului punându-le în pericol existența. Astfel, una dintre speciile descoperite de savant este amenințată de o specia invazivă de furnici de foc. De-a lungul carierei sale, Bauer a descoperit peste 205 specii de reptile.
Flori delicate. În ultimii ani s-au descoperit multe lucruri surprinzătoare despre plante. De exemplu, faptul că ar comunica între ele și și-ar semnala lipsa apei. Trembleya altoparaisensis este o plantă cu flori albe, care a fost identificată și recolată o dată în urmă cu mai bine de un secol de Auguste François Marie Glaziou, un botanist faimos. Planta nu a putut fi cercerată în mediul natural de atunci. „Oamenii nu cred că plantele se deplasează, dar asta se întâmplă”, spune cercetătorul Ricardo Pacifico, care colaborează cu Frank Almeda, curator emerit de botanică la Academia de Științe. Acest lucru este explicat prin faptul că plantele trebuie își găsească substanțele necesare astfel că, pe măsură ce mediile se schimbă, și plantele ajung să migreze. Trembleya altoparaisensis a fost găsită în canioanele Parcului Național Chapada dos Veadeiros din Brazilia. În total, opt plante, inclusiv o specie nou identificată într-un parc național din Madagascar, au fost găsite în 2019.
Coral de mare adâncime. Vehiculele operate de la distanță îi ajută pe cercetători să descopere și să studieze coralii găsiți în timpul scufundărilor la mare adâncime. O expediție NOAA din 2018 a identificat un tip de coral galben denumit Chromoplexura cordellbankensis în largul coastei Californiei. Două noi specii de coral au fost identificate în 2019 în rezervația marină națională Cordell Bank, la aproape 100 de mile în largul oceanului față de coasta din San Francisco.
Păianjenii bizari. Cercetătorii au remarcat în 2019 cinci noi specii de păianjen. Una dintre acestea face parte dintr-o familie de păianjeni care trăieşte în mușuroaiele furnicilor. Cercetătorii i-au descoperit în deșertul Chihuahuan din Mexic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial