Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
OCDE se așteaptă la o creștere a economiei mondiale în 2024

OCDE se așteaptă la o creștere a economiei mondiale în 2024

Telex » Știri 8 iunie 2023  

Creșterea economiei mondiale va fi doar moderată anul viitor, deoarece se vor resimți efectele complete ale majorărilor de dobânzi de către băncile centrale, ceea ce va atenua câștigul obținut de pe urma reducerii inflației, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la prezentarea raportului privind perspectivele economice, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Organizația cu sediul la Paris a îmbunătățit la 2,7% estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an, de la un nivel 2,6% previzionat în martie, citând atenuarea restricțiilor din China. Ar fi cel mai redus ritm anual de creștere de la criza financiară globală din 2008-2009, cu excepția anului 2020, afectat de efectele pandemiei.

Apoi creșterea va accelera ușor anul viitor, la 2,9%, un nivel similar cu cel estimat în martie, deoarece impactul majorărilor de dobânzi din 2022 de către băncile centrale vor afecta investițiile private, începând cu piața imobiliară.

În G20, inflația va scădea de la 7,8%, anul trecut, la 6,1% anul acesta și 4,7% anul viitor, deși sub țintele celor mai multe bănci centrale, în pofida majorărilor de dobânzi.

Rezerva Federală a SUA (Fed) ar urma să ajungă curând la nivelul de vârf de 5,25%-5,5%, cu reduceri "modeste" ale dobânzilor în semestrul doi din 2024.

De asemenea, OCDE se așteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să continue creșterea dobânzilor în contextul nivelului ridicat al inflației de bază, nivelul de vârf urmând să fie înregistrat în trimestrul trei. BCE ar urma să mențină dobânda la 4,25% până la finalul lui 2024.

Organizația cu sediul la Paris estimează că PIB-ul SUA va crește cu 1,6% anul acesta, înainte de a încetini la 1% anul viitor, cea mai mare economie mondială resimțind efectele majorărilor de dobânzi. Anterior, OCDE previziona un avans al economiei americane de 1,5% în 2023 și de 0,9% în 2023.

Sprijinită de ridicarea restricțiilor, China ar urma să înregistreze o creștere a PIB-ului de 5,4% în 2023 și de 5,1% în 2024, după ce anterior era previzionat un avans de 5,3% și, respectiv, 4,9%.

În condițiile atenuării șocului produs de prețurile ridicate la energie, economia zonei euro ar urma să accelereze la 0,9% anul acesta și la 1,5% anul viitor, în urma reducerii inflației. În martie, OCDE previziona un avans de 0,8% în 2023 și de 1,4% în 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.