OCDE și-a îmbunătățit estimările de creștere pentru economia mondială în 2024, grație în special SUA

OCDE și-a îmbunătățit estimările de creștere pentru economia mondială în 2024, grație în special SUA

Numărul 19, 15-21 mai 2024  »  Analize și sinteze

Economia mondială crește mai rapid decât se estima în urmă cu câteva luni, grație dinamismului relansării din SUA, în timp ce inflația se îndreaptă mai rapid decât se preconiza spre țintele băncilor centrale, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmit Reuters și AFP, preluate de Agerpres. Potrivit celor mai recente estimări ale OCDE, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an un avans de 3,1%, urmând ca anul următor să accelereze ușor la 3,2%. Comparativ, în luna februarie, OCDE prognoza o creștere de 2,9% a economiei mondiale în acest an și un avans de 3% anul următor.

"Un optimist prudent a început să se răspândească în economia mondială", estimează Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport trimestrial, care atrage însă atenția asupra disparităților puternice între țări în funcție de ritmul cu care inflația încetinește, a reducerilor de dobândă practicate și a "nevoilor de asanare bugetară mai mult sau mai puțin importante".

În cazul SUA, prima economie mondială, OCDE și-a îmbunătățit prognozele de creștere pentru 2024 până la 2,6%, de la 2,1% anterior, în timp ce prognozele pentru 2025 au fost revizuite ușor în sus până la 1,8%, de la 1,7% cât prognoza în februarie. De asemenea, estimările OCDE privind ritmul de creștere a economiei chineze au fost îmbunătățite și ele până la 4,9% în 2024, de la 4,7% cât prognoza anterior, în special grație unei politici bugetare expansioniste.

Situația este diferită în cazul zonei euro, în cazul căreia OCDE mizează pe o creștere de doar 0,7%, revizuită ușor de la 0,6% cât estima în februarie, în principal ca urmare performanțelor modeste ale economiei germane. Totuși, pentru 2025, OCDE se așteaptă la o relansare a ritmului de creștere în zona euro până la 1,5%, față de 1,3% cât estima în februarie, odată cu revenirea cererii interne.

"Revalorizările salariale pe piețele muncii tensionate și creșterea veniturilor reale, într-un context de recul al inflației, vor stimula consumul privat", subliniază OCDE.

Organizația cu sediul la Paris pledează și pentru o politică bugetară "prudentă", care este "necesară pentru refacerea marjelor de manevră bugetară și a finaliza relaxarea progresivă a politicii monetare pe măsură ce inflația revine aproape de țintă". În sfârșit, OCDE estimează că tensiunile geopolitice continuă să reprezinte un risc pentru economie pe termen scurt, "mai ales dacă conflictele în curs din Orientul Mijlociu se vor intensifica și vor provoca perturbări pe piețele energetice și financiare, accentuând inflație și frânând creșterea".

Înființată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii. În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România și-a depus pentru prima dată candidatura.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.