Ocoalele de stat și private au preluat în pază, până în prezent, 33% din suprafața identificată ca fiind pădure nepăzită
Telex » Știri 17 aprilie 2019
Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) informează că, până în prezent, Gărzile forestiere au identificat o suprafață de 385.916 ha pădure pentru care proprietarii nu asigură paza. Din această suprafață, până la această dată, au fost preluate în pază 126.200 ha de pădure, ceea ce reprezintă 33% din suprafața identificată ca fiind nepăzită, iar această operațiune continuă. MAP precizează că, ţinându-se cont de faptul că pădurile ai căror proprietari nu asigură paza prin ocoale silvice sunt cele mai expuse la distrugere, instituţia „a dispus o serie de măsuri, creând, totodată cadrul legislativ și administrativ pentru ca întreg fondul forestier național să fie păzit prin ocoale silvice autorizate. În acest sens, s-au luat măsuri de sprijin financiar pentru a se asigura paza proprietăților mici, fiind create mecanismele de sprijinire a proprietarilor cu suprafețe de până în 30 ha, astfel încât aceștia să-și asigure paza pădurilor. De asemenea, au fost găsite soluții și pentru situațiile în care proprietarii de pădure nu pot fi identificați: în aceste cazuri Gărzile forestiere predau pădurea pentru a fi păzită ocoalelor silvice, plata pazei pădurii fiind asigurată de la bugetul de stat”. În acest context, MAP a anunţat că Ordinul ministrului apelor și pădurilor privind aprobarea Metodologiei de stabilire a ocolului silvic nominalizat și a Procedurii de preluare în pază a suprafețelor de fond forestier de maximum 30 de ha inclusiv aparținând persoanelor fizice și juridice a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit reprezentanţilor MAP, nominalizarea ocolului silvic autorizat care asigură serviciile silvice pentru fondul forestier al altor proprietari decât statul se face prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza următoarelor criterii: ▪ existența unui acord între ocoalele silvice cu privire la asigurarea administrării sau a serviciilor silvice pentru întreg fondul forestier de maximum 30 ha, inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice, aflat pe raza administrativă a unei comune, oraș sau municipiu; ▪ numărul cel mai mare de contracte de administrare/servicii silvice încheiate cu deţinătorii de suprafeţe de maximum 30 ha, inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice dintr-un bazin/bazinet/trup de pădure/sat/unitate administrativ-teritorială, la nivelul unui ocol silvic; ▪ suprafața cea mai mare de fond forestier, rezultată din însumarea suprafeţelor de fond forestier de maximum 30 ha, inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice dintr-un bazin/bazinet/sat/unitate administrativ-teritorială, pentru care se asigură administrarea/serviciile silvice de către un ocol silvic; la nivelul unui trup de pădure se nominalizează un singur ocol silvic; ▪ distanța dintre limita suprafeței de fond forestier căreia trebuie să i se asigure administrarea sau serviciile silvice și limita suprafeței fondului forestier pentru care ocolul silvic asigură în prezent administrarea/serviciile silvice.
Nominalizarea ocoalelor silvice se face la nivel de bazin/bazinet/trup pădure/sat/unitate administrativ-teritorială, la solicitarea deținătorului sau ca urmare a analizei făcute la nivelul gărzii forestiere.
De asemenea, s-a reglementat Procedura de preluare în pază a fondului forestier de maximum 30 de hectare inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice, în sensul că ocolul silvic nominalizat prin decizie este obligat să asigure serviciile silvice pentru fondul forestier aparținând persoanelor fizice şi juridice, pe bază de contract de prestări servicii silvice sau pe bază de act de constatare.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice