OECD anunță că s-a ajuns la un acord privind un impozit minim global pe profitul multinaționalelor
Telex » Știri 11 octombrie 2021
Un acord global privind impunerea unui impozit minim de 15% pe profitul companiilor, ceea ce va face mai dificilă evitarea impozitării, a fost convenit de 136 de națiuni, a anunțat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Nu s-au alăturat încă acordului patru țări: Kenya, Nigeria, Pakistan și Sri Lanka, a informat OECD.
Conform OECD, care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 miliarde de euro (175 miliarde de dolari).
În iulie, miniștrii de Finanțe din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate și emergente) au anunțat un acord „istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaționale mai stabile și mai echitabile”, care stabilește la nivel mondial un impozit „de cel puțin 15%” pe profitul multinaționalelor.
„Pilonul 1” al acordului constă în redirecționarea unei părți a impozitului pe profit plătit de multinaționale către țările denumite „de piață”, adică țările unde-și desfășoară activitățile. Așadar, impozitul nu va mai fi datorat doar acolo unde multinaționalele și-au înregistrat sediile și reușeau astfel prin practicile de optimizare fiscală să plătească impozite mai mici.
Sunt avute în vedere mai ales companiile cu cifre de afaceri la nivel mondial de peste 20 de miliarde de euro și cu o rată a profitului de peste 10%. Obiectivul este ca societățile multinaționale și în special acelea din sectorul digital, care au beneficiat mult de pe urma pandemiei, să nu mai plătească impozite derizorii în raport cu veniturile lor.
„Pilonul 2” corespunde stabilirii unui impozit efectiv minim de cel puțin 15% asupra profitului companiilor multinaționale. Un stat va putea taxa profiturile obținute în străinătate de o companie înregistrată în acel stat de origine dacă ea a fost impozitată în străinătate cu un procentaj inferior acestui prag minim, pentru a fi compensată astfel diferența.
Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 36 de state membre ale OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național