OECD are o foaie de drum pentru revizuirea regulilor fiscale internaționale

OECD are o foaie de drum pentru revizuirea regulilor fiscale internaționale

Numărul 20, 4-10 iunie 2019  »  Direct de la sursă

Aproape 130 de țări și teritorii au căzut de acord asupra unei foi de drum destinată revizuirii regulilor fiscale internaționale care au devenit depășite ca urmare a dezvoltării comerțului digital, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a anunțat că va prezenta foaia de parcurs miniștrilor de Finanțe din G20, care se reunesc în această săptămână, în încercarea de a obține sprijin pentru negocierile care se anunță dificile.

Companii precum Google, Facebook și Amazon au scos în evidență limitele regulilor actuale și totodată au creat tensiuni între state pentru că giganții digitali pot să plătească taxe mai mici prin înregistrarea profiturilor în țări cu taxe reduse indiferent unde este consumatorul final. „Există acum un consens internațional în a recunoaște că regulile fiscale nu mai sunt adaptate la secolul 21”, a declarat ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, un susținător al revizuirii.

Un număr din ce în ce mai mare de țări, incluzând Franța, Marea Britanie și Italia, au introdus noi taxe pentru companiile digitale care vând produse și servicii pe piețele lor din țări cu taxe reduse precum Irlanda. În replică, autoritățile de la Washington au amenințat că vor adopta represalii susținând că grupurile americane sunt vizate în mod incorect.

După ce, la începutul acestui an, au căzut de acord asupra principiului revizuirii regulilor fiscale transfrontaliere, OECD a anunțat zilele trecute că 129 de țări și teritorii au sprijinit programul de lucru în care sunt prezentate opțiunile pentru revizuirea drepturilor țărilor de a taxa companiile străine precum și înființarea unui impozit minim pe companii valabil la nivel global.

Obiectivul este reducerea opțiunilor pe masă în ideea de a avea o schiță de acord global până la finele lunii ianuarie 2020, astfel încât detaliile rămase să fie soluționate și un acord final să fie convenit la finele anului următor.

Înființată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială și de guvernare. Cele 36 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.