Oficialii BCE avertizează că efectele unui vaccin asupra economiei nu vor fi imediate
Telex » Știri 16 noiembrie 2020
Va fi nevoie de timp înainte ca un vaccin împotriva Covid-19 să aibă un efect benefic asupra economiei, a declarat Pablo Hernandez de Cos, membru în consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană (BCE), subliniind că politicile economice ambiţioase rămân necesare în contextul pandemiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În plus, Pablo Hernandez de Cos a avertizat că, din cauza noilor restricţii introduse de mai multe ţări din zona euro pentru a frâna cel de al doilea val al pandemiei, următoarele previziuni macroeconomice ale BCE din decembrie vor fi, cel mai probabil, revizuite în jos.
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat, la începutul săptămânii trecute, că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei Covid-19, un anunţ care a provocat creşteri semnificative pe bursele mondiale. „Vaccinul este o veste foarte pozitivă în ceea ce priveşte încrederea investitorilor, încrederea consumatorilor şi activitatea economică. Însă, prefer să fiu prudent. Pe termen scurt, restricţiile vor continua în toată Europa”, a declarat Pablo Hernandez de Cos. Potrivit acestuia, veştile bune cu privire la un vaccin „vor avea nevoie de tip pentru a se reflecta în activitatea economică”.
„Un al doilea val traversează Europa cu efecte negative care nu au fost luate în calcul în scenariul nostru de bază cu privire la creştere. Este foarte probabil ca perspectivele din decembrie să fie revizuite în jos în ceea ce priveşte creşterea economică”, a susţinut el.
Separat, într-un interviu pentru CNBC, Isabel Schnabel, membru în boardul BCE, a afirmat şi ea că vaccinul este o „veste excelentă”, dar a subliniat că noile restricţii „au afectat semnificativ perspectivele pentru trimestrul patru şi, de asemenea, pentru primul trimestru al anului următor”. Schnabel a mai spus că vaccinul „ne repune în scenariul nostru de bază”, conform căruia economia zonei euro va înregistra o contracţie de 8% în 2020 şi o revenire de 5% în 2021, urmată de un avans de 3,2% în 2022.
La sfârşitul reuniunii de politică monetară de luna trecută, BCE a informat că va dezvălui noi măsuri de stimulare în luna decembrie, iar zilele trecute preşedintele BCE, Christine Lagarde, a menţionat că aceste stimulente vor fi compuse în principal din noi achiziţii de obligaţiuni şi împrumuturi ieftine pentru bănci.
Cu toate acestea, la sfârşitul săptămânii trecute, Isabel Schnabel a susţinut că situaţia s-a schimbat comparativ cu primul val al pandemiei din luna martie, astfel că BCE trebuie să discute care va fi „intensitatea” achiziţiilor sale de active, ceea ce, potrivit analiştilor, este un posibil indiciu cu privire la o reducere a ritmului achiziţiilor efectuate de BCE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național