Oficialii G20 vor face „tot ce este necesar” pentru a sprijini economia globală și stabilitatea financiară
Telex » Știri 16 octombrie 2020
Liderii financiari din G20 - grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente - s-au angajat „să facă tot ce este necesar” pentru a sprijini economia globală şi stabilitatea financiară şi au subliniat necesitatea urgentă ca extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19) să fie ţinută sub control, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Într-un comunicat al organizaţiei, se arată că miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 au fost de acord pentru prima dată cu un cadru comun pentru a lua măsuri de la caz la caz în contextul sporirii numărului ţărilor cu venituri reduse care se confruntă cu dificultăţi din cauza datoriilor. Clubul de la Paris (organismul creditorilor oficiali) sprijină, de asemenea, cadrul comun.
Decizia marchează un pas înainte semnificativ pentru China, care a devenit în ultimii ani un creditor major pentru ţările sărace, dar a refuzat orice perspective de ştergere a datoriei, conform surselor din G20. De asemenea, oficialii G20 au fost de acord, aşa cum se estima, cu extinderea cu şase luni a iniţiativei privind îngheţarea plăţilor aferente serviciului datoriei de către toţi creditorii bilaterali oficiali (DSSI) până la finalul anului şi au anunţat că în aprilie vor lua în considerare extinderea cu încă şase luni.
Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a cerut ţărilor să nu retragă prematur măsurile de stimulare fiscală şi monetară, ţinând cont de incertitudinile privind evoluţia pandemiei şi efectele ei economice negative.
De asemenea, miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 au apreciat că perspectivele economice globale sunt mai puţin sumbre, iar în unele zone economia se redresează. Dar redresarea este „inegală, extrem de nesigură, şi se confruntă cu riscuri de evoluţie negativă”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial