Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Oficiul European de Brevete lansează o nouă platformă în ideea de a combate incendiile prin schimb de cunoștințe

Oficiul European de Brevete lansează o nouă platformă în ideea de a combate incendiile prin schimb de cunoștințe

Telex » Știri 24 mai 2023  

Vara trecută, peste 830.000 de hectare de terenuri din Europa au fost devastate de incendii de pădure, iar România a fost a doua cea mai afectată țară din Uniunea Europeană, cu o suprafață de peste 162.000 de hectare de terenuri distruse, conform datelor Sistemului european de informare privind incendiile forestiere (EFFIS), citate de Oficiul European de Brevete (OEB), informează Agerpres. Conform acestor date, după 2006, anul 2022 a fost al doilea cel mai nefast pentru Europa din punct de vedere al zonelor arse și al numărului de incendii. Aceste incendii de vegetație au generat costuri de 2,5 miliarde de euro pentru Uniunea Europeană, sub forma prejudiciilor economice, iar costul uman a fost incomensurabil.

Tot conform estimărilor EFFIS, România a fost a doua cea mai afectată țară din Uniunea Europeană, după Spania, cu o suprafață de peste 162.000 de hectare de terenuri distruse. Cele mai mari trei incendii au fost înregistrate în județul Tulcea. De altfel, o mare parte din terenurile arse, peste 50%, se află în zone protejate.

Pentru a evita efectele devastatoare ale incendiilor din anii trecuți, dar și pentru a ajuta autoritățile publice locale și guvernele naționale să se pregătească, Oficiul European de Brevete (OEB) a lansat o nouă platformă de schimb de cunoștințe la nivel mondial privind brevetele, precum și de informații despre tehnologiile care pot salva vieți și terenuri.

Brevetele și cererile de brevetare publicate reprezintă o sursă prețioasă de informații pentru cercetători, ingineri și guverne, deoarece acestea vizează date operaționale care le indică utilizatorilor ce invenții au fost realizate deja, iar aceste informații pot conduce la noi perspective, descoperiri și parteneriate tehnice. "Reușita globală în combaterea incendiilor depinde de accesul la know-how-ul și la informațiile tehnice adecvate, incluse în brevete. Noua platformă reunește circa 30 de interogări de căutare și cuvinte-cheie, concepute pentru a ajuta oamenii, guvernele, cercetătorii și inginerii să acceseze rapid cele mai relevante și mai actualizate informații din acest domeniu", a declarat președintele Oficiului European de Brevete, Antonio Campinos.

Noua platformă se concentrează pe patru piloni: detecție și prevenire, stingerea incendiilor, echipamente de protecție, respectiv refacerea după incendii. Domeniul stingerii incendiilor este, la ora actuală, sectorul în care au fost depuse cele mai multe cereri de brevetare, fiind urmat de cel al detecției și prevenirii și de cel al echipamentelor de protecție.

Platforma găzduiește o serie întreagă de inovații, de la Inteligență Artificială și tehnologii aeriene până la instruire în privința combaterii incendiilor prin tehnologii de realitate virtuală și materiale ignifugante.

Platforma preia informații din baza de date publică a OEB, Espacenet - care include peste 140 de milioane de documente din 100 de țări - și oferă un acces rapid la informații vitale.

Examinatorii Oficiului European de Brevete și-au unit forțele cu experți și analiști examinatori ai brevetelor de la oficiile naționale de brevete din Spania, Portugalia, Franța, Grecia și Italia pentru a compila interogările relevante legate de combaterea incendiilor.

Este a treia astfel de inițiativă a OEB, după platformele "Fighting Coronavirus" (Combaterea coronavirusului) și "Clean energy technologies" (Tehnologii curate în energie).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.