România, a opta putere agricolă a UE în 2018
Numărul 44, 19-25 nov. 2019 » Breviar statistic
Producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 434,3 miliarde de euro în 2018, cu 0,6% mai mare decât în 2017, statele membre cu cele mai mari producţii agricole totale fiind Franţa (77,2 miliarde de euro sau 18% din totalul UE), Italia (56,9 miliarde euro sau 13%) şi Germania (52,7 miliarde euro sau 12%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Locurile următoare sunt ocupate de Spania (52,2 miliarde euro sau 12%), Marea Britanie (29,8 miliarde euro sau 7%), Olanda (28,2 miliarde euro sau 6%), Polonia (25 miliarde euro sau 6%) şi România (18,6 miliarde euro sau 4% din totalul UE).
În jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene valoarea producţiei agricole a crescut în 2018, cel mai semnificativ avans fiind raportat în Slovenia (17,9%), urmată de România (8%) şi Croaţia (5,9%). În jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene valoarea producţiei agricole a scăzut în 2018, cel mai important declin fiind raportat în Danemarca (8,9%), urmată de Suedia (8,8%) şi Lituania (7,4%).
Valoarea producţiei agricole este influenţată de o modificare de preţ, o modificare de volum sau o combinaţie între cele două elemente. Creşterea cu 0,6% a valorii producţiei agricole a UE în 2018 comparativ cu 2017 a fost determinată, în principal, de o majorare cu 2,7% a valoarea producţiei vegetale, în condiţiile în care volumul a crescut cu 3,5% iar preţurile au scăzut cu 0,8%.
În schimb, s-a înregistrat un declin de 2,4% a valorii producţiei animale, ca urmare a unei scăderi a preţurilor de 3,5%, în condiţiile în care volumul a crescut cu 1,2%. Valoarea mai redusă a producţiei animale a fost determinată de scăderile de 7,4% pentru porci, 3,2% pentru lapte, 1% pentru bovine, majoritatea ca rezultat al reducerii preţurilor.
În cazul României, valoarea producţiei agricole totale a crescut anul trecut cu 8%, în principal ca urmare a unui avans de 12,9% al valorii culturilor agricole şi de 27,7% al valorii serviciilor agricole, în condiţiile unei scăderi de 6,5% a valorii producţiei animale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial