România, pe primul loc în UE la creșterea shopping-ului online în ultimul deceniu
Numărul 7, 26 feb. - 4 mar. 2025 » Conectarea la era digitală
Achizițiile online în Uniunea Europeană au continuat să crească în 2024, cele mai frecvente bunuri achiziționate online fiind hainele (inclusiv articolele sportive), încălțămintea și accesoriile, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Potrivit acestor date, anul trecut, 77% din utilizatorii de internet au cumpărat sau comandat bunuri sau servicii de uz personal online, în creștere de la un nivel de 59% în 2014, ceea ce reprezintă o creștere de 17 puncte procentuale.
Cele mai mari procentaje de utilizatori de internet care au făcut achiziții online în 2024 au fost înregistrate în Irlanda (96%), Țările de Jos (94%) și Danemarca (91%). La polul opus, Bulgaria a avut cel mai mic procentaj de utilizatori de internet care au făcut achiziții online anul trecut (57%), urmată de Italia și România, ambele cu 60%.
Comparând, însă, situația din 2024 cu cea din 2014, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în România (avans de 43 de puncte procentuale, de la 17% până la 60%), Ungaria (de la 42% până la 79%) și Lituania (de la 36% până la 72%).
Cele mai frecvente bunuri achiziționate online în 2024 au fost articolele de îmbrăcăminte (inclusiv articolele sportive), încălțămintea și accesoriile, 45% dintre utilizatorii de internet făcând astfel de achiziții în ultimele trei luni. Acestea au fost urmate de livrare de alimente de la restaurante, lanțuri fast-food și servicii de catering (21%), cosmetice și produse de wellness (20%), mobilă și accesorii pentru casă sau articole pentru grădină (19%). Următoarea categorie au fost echipamentele sportive, reviste, ziare și suplimente pentru sănătate precum vitamine, fiecare cu o cotă de 16%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor