MyWIZ, secretul contabililor de succes
Producţia industrială a scăzut în UE cu 5,8% în septembrie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019

Producţia industrială a scăzut în UE cu 5,8% în septembrie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019

Numărul 45, 17-23 nov. 2020  »  Breviar statistic

Producţia industrială a scăzut cu 0,4% în zona euro şi a înregistrat o creştere zero în Uniunea Europeană în septembrie, comparativ cu luna precedentă, pe fondul relaxării măsurilor destinate să limiteze pandemia de coronavirus (Covid-19), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În august, producţia industrială a crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri lunare ale producţiei industriale în septembrie, faţă de luna precedentă, au fost înregistrate în Cehia (4,1%), Slovacia (3,4%), Polonia (3,1%), Danemarca (2,5%), Ungaria şi Bulgaria (ambele cu 2,3%), Germania, Grecia şi Croaţia (toate cu 1,7%), Franţa şi România (ambele cu 1,5%), cel mai sever declin fiind consemnat în Italia (-5,6%), urmată de Irlanda (-4,7%) şi Portugalia (-3,8%).

În septembrie, comparativ cu perioada similară din 2019, producţia industrială a scăzut cu 6,8% în zona euro şi cu 5,8% în Uniunea Europeană.

Singurele creşteri în septembrie 2020 comparativ cu luna similară din 2019 au fost în Polonia (3,3%) şi Portugalia (2,5%), iar cel mai sever declin a fost în Irlanda (minus 13,6%), Germania (minus 8,7%), Olanda şi Franţa (ambele cu minus 6,1%).

România a înregistrat în septembrie o scădere anuală de 2,9% a producţiei industriale, similară cu declinul din august.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.