ONRC: Aproape 90.000 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele nouă luni
Numărul 44, 6-12 nov. 2024 » Breviar statistic
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în primele nouă luni din 2024, cu 19,29%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, totalizând 89.887 de unități. Dintre acestea, 74,3%, respectiv 66.015, sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), iar 22,6 (20.350) sunt persoane fizice autorizate (PFA), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de Agerpres. Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 21.035 (-8,45%, comparativ cu primele nouă luni din 2023) și în județele Ilfov - cu 5.282 (-10,75%), Cluj - cu 4.466 (-23,5%), Timiș - cu 4.103 (-13,12%), Iași - cu 3.589 (-15,59%), Brașov - cu 3.248 (-15,92%) și Constanța - cu 3.244 (-20,33%). La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primele nouă luni ale acestui an, în județul Covasna - 437 (în scădere cu 36,85% față de perioada similară din 2023), urmat de Tulcea (553, -23,41%), Ialomița (574, -19,83%) și Teleorman (595, -31,13%). Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (17.409, -17% față de perioada ianuarie-septembrie 2023), transport și depozitare (11.377, -3%) și construcții (9.282, -19%). În septembrie 2024, au fost înmatriculate 6.978 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București (1.539) și în județele Ilfov (500), Cluj (332) și Timiș (397).
♦ În același interval, au fost înființate aproape 4.400 de societăți cu capital străin
Potrivit datelor ONRC, în același interval au fost înființate, în România, 4.392 de societăți cu capital străin, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023. Cele 4.392 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 16,902 milioane de dolari, în scădere cu 85,44% față de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele nouă luni din 2023, de 116,079 milioane dolari.
În septembrie 2024, au fost înmatriculate 428 societăți cu participare străină (-29,26% față de aceeași lună din 2023), cu un capital subscris de 161.200 dolari (-98,08%). În funcție de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (37,85% din total), activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (17,29% din total) și transport, depozitare și comunicații (16,12%).
La finele lunii septembrie 2024, în România existau 269.386 de societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la peste 71,526 miliarde de dolari.
Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 53.411 (capital subscris de 3,644 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparține firmelor olandeze, respectiv 13,114 miliarde de dolari, în 6.186 de firme.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național