ONRC: Peste 68.000 de persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele șase luni
Numărul 33-34, 21 aug. - 3 sep. 2024 » Breviar statistic
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în primele șase luni din 2024, cu 12,20%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, totalizând 68.223 de unități. Dintre acestea, 73,5%, respectiv 50.149, sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), iar 22,44% (15.310) sunt persoane fizice autorizate (PFA), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de Agerpres.
Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 15.802 (+1,51%, comparativ cu primul semestru din 2024) și în județele Ilfov - cu 3.957 (-2,51%), Cluj - cu 3.469 (-17,89%), Timiș - cu 3.098 (-12,46%), Iași - cu 2.687 (-8,88%), Brașov - cu 2.498 (-6,2%) și Constanța - cu 2.497 (-13,03%).
La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în primele șase luni ale acestui an, în județele: Covasna - de 329 (în scădere cu 32,96% față de perioada similară din 2023), Tulcea (440, -18,06%), Ialomița (448, -13,68%) și Caraș-Severin (474, -22,93%).
Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (13.335, -7,98% față de primul semestru din 2023), transport și depozitare (8.397, +3,9%) și construcții (6.891, -12,07%).
♦ În același interval, 3.684 de firme și PFA au intrat în insolvență
Datele ONRC relevă, de asemenea, că numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele șase luni din acest an a fost de 3.684, în creștere cu 8,32% față de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 3.401 de insolvențe. Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2024, au fost înregistrate în București, respectiv 683, număr în scădere cu 2,43% față de primele șase luni din 2023.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 309 insolvențe (+17,49%), Cluj - 266 (+37,82%), Timiș - 195 (+27,45%), Iași - 158 (+5,33%) și Ilfov - 141 (+17,5%).
Cele mai puține insolvențe s-au consemnat în județele Harghita - 12 (-20%), Mehedinți - 15 (-28,57%), Vaslui - 14 (-36,36%) și Covasna - 19 (+46,15%).
Pe domenii de activitate, cele mai multe insolvențe s-au înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 933 (+1,57% comparativ cu primele șase luni din 2023), construcții - 761 (+12,08%) și în industria prelucrătoare - 432 (+12,21%).
♦ 45.547 de firme au fost radiate
De asemenea, statisticile ONRC arată că 45.547 de firme au fost radiate la nivel național, în primele șase luni din 2024, cu 34,38% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 7.014 (în creștere cu 30,74% față de ianuarie-iunie 2023) și în județele Cluj (2.314, +38,9%), Dâmbovița (1.828, +88,84%), Timiș (1.825, +18,97%), Constanța (1.709, +12,21%), Ilfov (1.570, +46,59%) și Iași (1.568; +28,95%). La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Călărași (296, în creștere cu 4,96% față de primele șase luni ale anului trecut), Ialomița (313, +54,95%), Covasna (359, +43,6%) și Giurgiu (346, +33,08%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Maramureș (+90,03%), Harghita (+89,23%) și Dâmbovița (+88,84%). În niciun județ nu se înregistra scădere a numărului de radieri, la finele lunii iunie.
Pe domenii de activitate, cele mai multe radieri au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 10.434 (+20,85%, raportat la perioada similară din 2023), agricultură, silvicultură și pescuit (5.148, +88,65%), activități profesionale, științifice și tehnice (3.830, +30,41%) și informații și comunicații (3.609, +48,15%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial