OIM avertizează că 25 milioane de locuri de muncă ar putea fi pierdute la nivel mondial
Numărul 11-12, 24 mar. - 6 apr. 2020 » Lumea în care trăim
Pandemia de coronavirus ar putea declanşa o criză economică globală şi ar putea duce la dispariţia a până la 25 de milioane de locuri de muncă la nivel mondial, dacă guvernele nu intervin rapid pentru a-i proteja pe muncitori, arată o primă estimare a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), informează AFP, citată de Agerpres. „În schimb, dacă vom vedea un răspuns coordonat la nivel internaţional, aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare globale din 2008-2009, atunci impactul ar putea fi semnificativ mai mic”, au subliniat reprezentanţii OIM.
Organizaţia a insistat, de asemenea, asupra necesităţii unor măsuri urgente, de amploare şi coordonate pentru a-i proteja pe muncitori la locurile de muncă, pentru stimularea economiei şi susţinerea veniturilor. Astfel de măsuri includ extinderea protecţiei sociale, sprijinirea păstrării forţei de muncă prin programe de lucru mai scurte sau concedii plătite, precum şi ajutoare financiare şi scutiri de taxe, inclusiv pentru IMM-uri.
Pe baza a diferite scenarii care analizează impactul pandemiei de coronavirus asupra creşterii economice globale, OIM prognozează că numărul global de şomeri ar urma să crească cu o cifră cuprinsă între 5,3 milioane (conform unui scenariu optimist) şi 24,7 milioane (conform unui scenariu pesimist). În comparaţie, criza financiară globală din 2008-2009 a dus la creşterea numărului mondial de şomeri cu 22 milioane.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice