Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
OIM se aşteaptă ca milioane de muncitori emigranţi să se întoarcă în ţările lor de origine

OIM se aşteaptă ca milioane de muncitori emigranţi să se întoarcă în ţările lor de origine

Numărul 25-26, 30 iun. - 13 iul. 2020  »  Lumea în care trăim

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a avertizat că milioane de muncitori emigranţi, forţaţi să se întoarcă acasă de pandemia de Covid-19, riscă să se confrunte cu şomaj şi sărăcie în ţările lor de origine, informează AFP, citată de Agerpres. Potrivit statisticilor OIM, în prezent sunt 164 milioane de muncitori emigranţi la nivel mondial, dintre care aproape jumătate sunt femei, care reprezintă 4,7% din forţa de muncă globală. Deşi nu toţi aceşti muncitori ar urma să se întoarcă acasă, studiile realizate de OIM în peste 20 de ţări arată că milioane de muncitori emigranţi sunt aşteptaţi să se întoarcă în ţările lor de origine. „Ştim că mai multe milioane de muncitori, care erau izolaţi în ţările în care munceau, şi-au pierdut locurile de muncă şi în prezent sunt aşteptaţi să revină în ţările lor de origine care se confruntă deja cu economii slabe şi creşterea şomajului”, a explicat Manuela Tomei, directorul departamentului pentru condiţii de muncă de la OIM. „Aceasta este o criză potenţială în interiorul crizei Covid-19”, a adăugat Manuela Tomei.

Potrivit OIM, Nepalul se aşteaptă, de exemplu, la revenirea a aproximativ 500.000 de muncitori emigranţi, Etiopia la un număr cuprins între 200.000 şi 500.000 de muncitori emigranţi, în timp ce India a repatriat deja peste 220.000 de muncitori emigranţi.

Însă majoritatea ţărilor de origine nu au, potrivit OIM, „decât posibilităţi limitate pentru reintegrarea unui număr atât de mare de persoane”. De asemenea, organizaţia internaţională atrage atenţia asupra faptului că aceste reveniri ar putea avea „grave consecinţe sociale şi economice dacă se vor derula pe o perioadă scurtă de timp şi dacă emigranţii nu vor beneficia de măsuri de protecţie socială sau dacă nu vor primi niciun ajutor pentru a se reintegra pe piaţa muncii din statele lor”.

În paralel, OIM subliniază că alţi muncitori emigranţi sunt încă blocaţi în ţările gazdă fără a avea acces la protecţie socială şi cu foarte puţini bani pentru a-şi cumpăra de mâncare sau locuri de cazare. Chiar şi cei care au un loc de muncă ar putea suferi o diminuare a salariilor şi vor fi obligaţi să trăiască în spaţii de locuit aglomerate, unde păstrarea distanţei sociale este imposibilă, ceea ce creşte riscul pentru ei să contracteze virusul, avertizează OIM.

În consecinţă, OIM solicită adoptarea unor măsuri pentru protejarea muncitorilor emigranţi blocaţi în prezent şi pentru asigurarea că aceia care revin în ţările lor de origine pot să se reintegreze.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.